Soarta lui Victor Ponta va fi decisă de Baroul București pe 23 august, în condițiile în care acesta a dobândit calitatea de avocat nu prin examen, ci în baza titlului de doctor care tocmai i-a fost retras pentru că și-a plagiat teza.
Monica Macovei a fost cea care a trimis o solicitare deschisă Baroului de excludere a lui Ponta, dat fiind că acesta nu mai întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi avocat.
”În Legea avocaturii există o prevedere care spune că poți intra fără examen în Barou dacă ai titlul de doctor în Drept. El a intrat pentru că era doctor în Drept. Acum nu mai e. I-a fost retras titlul, nu mai e avocat, deci trebuie ca Baroul să facă o ședință extraordinară și să-l excludă.
Dacă vrea să fie avocat, să dea examen ca oricine altcineva care nu are titlul de doctor.
Nu e nicio procedură complicată. Dacă a intrat în baza unei diplome de doctor care acum practic nu mai există, pur și simplu se ia o decizie să fie exclus. Ședința extraordinară poate dura trei minute pentru că legea e foarte clară”, a declarat Macovei pentru B1 TV.