Eveniment
Cinci persoane, între care o femeie însărcinată şi un copil de cinci luni, au fost rănite, sâmbătă, în urma accidentului din localitatea Gherţa Mică, judeţul Satu Mare, transmite news.ro.
ISU Satu Mare a anunţat, sâmbătă seară, că cinci persoane au fost rănite în urma accidentului produs pe DJ 109L.
Între victime se găseşte o femeie însărcinată şi un copil de cinci luni.
Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat, răniţii urmând a fi transportaţi la spital.
Autorităţile din Satu Mare au activat, sâmbătă, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident cu trei autoturisme, în care sunt implicate mai multe victime.