În contextul deja celebrului scandal „Cucuveaua mov”, atrage atenția o postare făcută de Ambasada SUA la București cu doar câteva zile înainte ca deputatul Sebastian Ghiță să publice un e-mail-ul neoficial, prin care comunica cu Laura Codruța Kovesi despre cazul plagiatului.
Coincidență sau nu, pe 4 octombrie, de Ziua Internațională a Animalelor și cu doar patru zile înainte de dezvăluirile făcute de Ghiță, Ambasada SUA a publicat pe Facebook, o imagine cu mai multe cucuvele speriate.
”Drăguțe sau fioroase, mici sau mari, animalele sunt ființe capabile de afecțiune, cu necesități și dureri, sentimente, familie sau dragoste. Happy #WorldAnimalDay!”, era mesajul care a însoțit fotografia cu pricina.
Coincidență sau nu? Cu câteva zile înainte de izbucnirea scandalului ”Cucuveaua mov”, Ambasada SUA a postat pe Facebook o imagine cu cucuvele pentru a marca Ziua Internațională a Animalelor
Câteva zile mai târziu, Ghiță lansa în spațiul public informația cu privire la schimbul de mesaje electronice cu actuala șefă a DNA. (Detalii AICI)
Sebastian Ghiţă a prezentat duminică, 9 octombrie, o copie a unui mail pe care susţine că l-a primit de la Kovesi.
Mail-ul este trimis de pe adresa [email protected], și contine următoarea rugăminte : "Te rog să îmi trimiţi modelul de Raport pe care l-aţi elaborat la VP", initiale care trimit la numele fostul premier Victor Ponta. In mail Kovesi ii spune lui Ghita ca mesajul va ajunge si la consilierul sau, Dana Tiţian.
Subiectul ”Cucuveaua mov” a luat o amploare și mai mare luni, când Sebastian Ghiță a mers al DNA Ploiești cu o cutie în care avea două bufnițe ornamentale pe care susține că le-a primit de la Codruța Kovesi și pe care voia să i le înapoieze acesteia.
”Sunt convins că nu o să-i pice bine gestul meu, dar asta simt eu, că trebuie să-i dau bufnițele înapoi”, a declarat Ghiță luni. (Detalii AICI)