Concertul Corului Forțelor Armate ale Federației Ruse, care va fi susținut în Sala Palatului Regal din Capitală, este marcat de o “glumă proastă”.
Analistul Bogdan Oprea atrage atenția, pe Facebook, asupra afișului care anunță evenimentul și pe care scrie ”Rușii ”ocupă” Palatul”.
Intitularea concertului astfel “trebuie taxată imediat la nivel diplomatic și nu numai”.
Această nouă controversă vine după scandalulu iscat săptămâna trecută de donația făcută de Ambasada Rusiei pentru Cumințenia Pământului.
"O glumă proastă, sper, dar care trebuie taxată imediat la nivel diplomatic și nu numai. Nu este de acceptat ca, sub titlul „Rușii «ocupă» Palatul”, Corul Forțelor Armate ale Federației Ruse să concerteze în Sala Palatului Regal, loc cu o atât de mare încărcătură istorică și simbolică pentru poporul român. Dacă nu reacționăm imediat în fața acestei, îmi permit să spun, obrăznicii, vom arăta că suntem slabi și vom încuraja astfel de atitudini tupeiste din partea Federației Ruse, care sunt tot mai dese în ultima perioadă (vezi și episodul „Cumințenia Pământului”). Concertul trebuie anulat, iar oficiali ai Ministerului rus al Apărării, în subordinea căruia se află corul, trebuie să prezinte scuze poporului român pentru acest gest ofensator, sper eu, neintenționat", a scris Bogdan Oprea.
![]()