Corpul de control al ministrului Sănătății se află la Spitalul Sfântul Pantelimon. „Dulapul cu medicamente despre care s-a vorbit este descuiat”

Corpul de control al ministrului Sănătății se află luni la Spitalul Sfântul Pantelimon, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Fiorela Mițoiu, potrivit Agerpres.

„Corpul de control al ministrului Sănătății este în cadrul spitalului în momentul de față. Au cerut toate documentele de care au nevoie, au demarat ancheta. Ancheta este în curs. Se merge în paralel cu ancheta internă, iar rezultatele le vom face cunoscute. Ancheta internă nu este finalizată și, în momentul în care vom avea niște rezultate finale, acelea vor fi concluziile pe care le vom face cunoscute”, a spus Mițoiu.

Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că a existat întotdeauna acces la medicamentele necesare pe secții.

„Dulapul cu medicamente despre care s-a vorbit este descuiat. Totdeauna a existat acces la medicamentele necesare pe secții. A existat un dulap mare care cuprindea gestiunea totală, care cuprindea toate medicamentele, toate medicamentele necesare pe ATI și un dulap mai mic care cuprindea un stoc mai mic din aceleași medicamente. Acel dulap mare era încuiat, cheia se găsea la asistenta șefă și în momentul în care medicamentele din dulapul mic erau consumate, aceasta refăcea stocul. Stocul asigura un necesar pentru un interval mai scurt de timp, de exemplu pentru week-end sau de pe o zi pe cealaltă. (…) În momentul acesta, nu mai există decât un singur dulap care cuprinde toate medicamentele. Până în momentul de față, stocul a fost suficient. În acest program pe ATI sunt incluși pacienții critici", a explicat Mițoiu.

Aceasta a mai precizat că fostul șef al secției ATI Laura Constantinescu este suspendată din funcție, însă mai poate profesa ca medic.

„Doamna doctor Laura Constantinescu a fost suspendată din funcția de medic șef al secției ATI, nu din calitatea de medic. Șef de secție acum este domnul doctor Șeri Ionel”, a spus Fiorela Mițoiu.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)