„După dealuri” este un film mult mai pretenţios şi complicat decât „4 luni, 3 săptămâni şi două zile”’, este de părere românul triumfător la Cannes, Cristian Mungiu. Pelicula i-a adus regizorului premiul pentru cel mai bun scenariu, iar actriţele din rolurile principale, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan împart trofeul pentru cea mai bună interpretare feminină.
Succesul filmului românesc vine după ce în urmă cu cinci ani, regizorul Cristian Mungiu a obţinut marele premiu Palme D’or cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi două zile”.
Foarte bine primite au fost actriţele din rolurile principale ale filmului „După dealuri”. Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au obţinut premiul pentru cea mai bună interpretare feminină chiar din partea actorului american Alec Baldwin.
Criticii de film sunt mai mult decât încântaţi de distincţiile acordate reprezentanţilor ţării noastre la Festivalul de la Cannes.
„Este fără îndoiala un succes al noului val al cinematografiei. Cristian Mungiu confirmă premiul luat în urma cu cinci ani pentru 4,3, 2. La acest succes se adaugă și succesul interpretelor românce care au luat premiul în același film. S-a vorbit mult despre filmul care avea şanse chiar la un Palme D’or”, a declarat Eugen Șerbănescu, director general al C.N.C.
Mungiu îşi descrie însă filmul drept unul incomod, deloc simplu.
„Autorul nu trebuie să tragă concluziile. Eu consider că sunt mult mai mulţi vinovaţi în cazul particular al acestei fete decât vezi în film. Ea e rezultatul unui sistem, unei societăţi, care nu funcţionează. Un sistem care face ca educaţia părinţilor acestor copii şi conjunctura în care au trăit să îi determine să îi abandoneze în orfelinate. Cât îi priveşte pe părintele şi maicile din film, chiar dacă ce au făcut ei e greşit, vor avea întotdeauna scuza că sunt singurii care măcar au acţionat”, a declarat Mungiu pentru EVZ.