Culturile de grâu, rapiță și orz ar putea fi afectate de temperaturile ridicate din această perioadă, în special cele din Dobrogea, Muntenia și o parte din Moldova. Fermierii spun că este posibil să nu își recupereze nici investițiile făcute.
Un fermier din Iași, cu peste 700 de hectare de pământ, cultivă grâu, orz, rapiță și porumb. El spune că anii trecuți, în luna octombrie finaliza procesul de însămânțare, iar anul acesta s-a apucat de arat abia în luna noiembrie.
„Ăştia mari… doar dacă îi degeră frigul în iarnă. Altfel n-avem nicio şansă. Doar cu ciocanul să-i sparg”, a spus Ionuț Rusu, fermier.
Situația s-a înrăutățit și are șanse să devină tot mai rea din cauza temperaturilor de aproape de 30 de grade Celsius din luna octombrie.
„La data din calendar aveam deja câteva ploi la activ. În ultimele trei luni avem cel mult 20 de litri, ceea ce este extraordinar de puţin. Nu putem pregăti terenul. Utilajele, efectiv, le rupem. Investim foarte mulţi bani în întreţinerea lor, consumurile de motorină sunt extraordinar de mari. Doar pe minus mergem. Cel puţin 30% mai mult faţă de un an normal”, a mai spus Ionuț.
Ploile de până acum, care nu au depășit zece litri, nu sunt suficiente, spune un inginer la o fermă agricolă. El susține că dacă temperaturile vor fi ridicate în continuare, apa pe care o au acum se va ridica la suprafață și se va evapora, scrie Observator.
Chiar dacă fermierii cred că anul acesta nu își vor scoate nici măcar investițiile, specialiștii speră totuși că dezastrul nu va fi chiar atât de mare.
„Orice întârziere duce la o oarecare pierdere la final. A plouat mai puţin de 10 litri în ultimele două săptămâni. Este mult sub media lunară. Grâul sau în general culturile păioase, de toamnă, au adaptabilitate foarte mare”, spune Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură USV Iași.