Cum arată primii 10 km din Autostrada de Centură București, care se deschide miercuri (FOTO)

Cum arată primii 10 km din Autostrada de Centură București, care se deschide miercuri (FOTO)

Primii 10 km din Autostrada A0 se deschid circulației începând de miercuri, anunță Asociația Pro Infrastructură:

„Prima bucată din A0, noua centură a Capitalei. Mâine, 29.11.2023, se deschide circulația pe lotul 2 al Autostrăzii A0 Nord, însă doar între nodurile cu DN1 și A3, o distanță de 9,5 kilometri din totalul de 19 ai tronsonului, restul fiind muzeu fiindcă iresponsabilii CNAIR n-au fost în stare să facă o descărcare provizorie promisă, de nenumărate ori, mai bine de un an.

Din acest moment curg cele 12 luni aferente proiectării. Dar nu și termenul pentru execuție, 22 de luni, care curge din momentul emiterii, abia în 01.07.2022, a autorizației de construire (AC).

Așadar, strict scriptic, termenul contractual de finalizare este 01.05.2024.

UMB a început decopertările în primele zile din noiembrie 2021. Avem poze și informații pe forumul nostru, PeUndeMerg.ro, unde găsiți arhiva cu toată istoria execuției în teren a acestui lot pentru cine are curiozitatea să o verifice”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Şeful CNAIR, Cristian Pistol a declarat despre stadiul lucrărilor la Autostrada A0 că pe semiinelul sudic, până la mijlocul anului viitor ar trebui să circulăm pe toţi cei 51 şi un pic de kilometri de autostradă, asta însemnând legătura între autostrada A 1 de la Piteşti şi Autostrada A2 care duce la Constanţa.

Tags: