Cum explică MApN costul ridicat al achiziției pentru elicopterele Airbus. De ce a fost estimat la 150 de milioane de euro

Cum explică MApN costul ridicat al achiziției pentru elicopterele Airbus. De ce a fost estimat la 150 de milioane de euro
Foto simbol: Hepta.ro / Zuma Press / Laurent Coust

Achiziția estimată de Ministerul Apărării la 150 de milioane de euro nu se rezumă la cumpărarea a două elicoptere Airbus, ci presupune printre altele costuri legate de producția aeronavelor în țară și de dotarea cu rachete antinavă, potrivit HotNews.ro. MApN spune că valoarea finală va fi stabilită după ce va veni aprobarea Parlamentului.

MApN, explicații despre costul ridicat al achiziției pentru elicopterele Airbus

MApN a solicitat Parlamentului să aprobe o achiziție de 150 de milioane de euro pentru două elicoptere Airbus, iar costul tranzacției a ridicat semne de întrebare, context în care HotNews a cerut ministerului o serie de clarificări.

„Conform procedurilor legale, Ministerul Apărării Naționale a solicitat Parlamentului României aprobarea prealabilă pentru inițierea procedurii de achiziționare a două elicoptere H215M cu capabilități de luptă anti-navă la suprafață (Anti-Surface Warfare – ASuW) de ultimă generație, care vor intra în dotarea Forțelor Navale Române.

Valoarea achiziției, estimată la 150 milioane euro (fără TVA) cuprinde, pe lângă cele două elicoptere propriu-zise, achiziția și instalarea la bordul aeronavelor a echipamentelor specifice capabilității de luptă anti-navă la suprafață, suportul logistic integrat pentru operarea elicopterelor și a sistemelor de armament, instruirea personalului navigant și asigurarea stocurilor de muniție pentru sistemele de luptă. Valoarea finală a achiziției va fi stabilită după primirea aprobării Parlamentului, în urma derulării procedurii specifice”, susține MApN.

Armata dorește realizarea elicopterelor de către Airbus în România, în unitatea deschisă la Brașov în 2016, care își propunea să construiască elicoptere model H215/H215M, dar care până în prezent nu a construit nimic din lipsă de comenzi din partea statului român.

Reprezentanții Airbus susțineau că numărul minim de elicoptere pe care ar trebui să le comande România pentru lansarea producței în țară ar fi de 16 aparate.

MApN susține că „varianta optimă de realizare a capabilității de luptă la suprafață (Anti-Surface Warfare -ASuW) se asigură cu elicoptere H215M”, însă modelul H215M, cum este el prezentat chiar de către Airbus, nu are astfel de capacități în prezent. Pentru misiunile anti-navă sunt indicate modelele AS565 mbe sau NH90 nfh.

Surse consultate de HotNews.ro spun despre costul mare al programului că ar implica și adaptarea elicopterului H215M produs în România la misiunile antinavă, instalarea echipamentelor specifice și testele necesare.

Nu ar fi o premieră. Spre exemplu, forțele navale din Chile folosesc elicoptere AS332 Super Puma (fosta denumire a H215M) care au fost adaptate la misiunile de luptă antinavă cu sisteme specifice, radare și rachete antinavă Exocet.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`