”Cum integrezi în societate un copil care este o legumă? De ce mă trimiteți la comisii cu iz mafiot?” Scandalul ordinului privind copiii cu dizabilități capătă proporții. Reacția fostului ministru Dragoș Pîslaru (VIDEO)

UPDATE:Ministrul Sănătății, Dorel Bodog, a anunțat că, alături de Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a luat decizia de a anula ordinul referitor la copiii cu dizabilități. (Detalii AICI)

În noiembrie 2016, Ministerul Muncii și Ministerului Sănătății au emis un ordin comun care i-ar putea lăsa, de la 1 martie, fără indemnizații de însoțitori pe unii copii cu dizabilități.

Totul pornește de la faptul că o anexă a ordinului prevede reducerea nivelului IQ de la 50 la 35 pentru încadrarea copiilor la grad de handicap grav. Astfel, după cum atrag atenția asociațiile de profil, unii dintre aceștia ar putea fi reîncadrați la grad de handicap accentuat, fără a mai putea beneficia de indemnizația pentru însoțitori.

Scandalul ordinului privind copiii cu dizabilități capătă proporții. Reacția fostului ministru Dragoș Pîslaru

#DIRECT_ONE_9npw51#

Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, fostul Ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că ordinul nu este prost, ci doar una dintre anexe și, dacă ar fi cunoscut efectele aplicării ei, nu ar mai fi semnat documentul.

”Ordinul în sine nu este un ordin prost, este unul aliniat cu strategia și cu planul legat de persoanele cu dizabilități, inclusiv de copiii cu dizabilități, care pune accent pe integrarea socială a copiilor cu dizabilități, pe faptul că nu trebuie stigmatizați printr-o evaluare bazată strict pe criterii medicale și că trebuie să găsim, pe bază de criterii psiho-sociale, modalitatea cea mai bună de integrare în societate, de a trece peste barierele care pot exista acolo.

Ca să știm ce face ordinul, ca exemplu, introduce opțiunea de shadowing, deci de însoțire de către asistentul personal al copiilor cu dizabilități la școală, pentru ca aceștia să nu trebuiască să meargă la școli speciale, ca să fie integrați în școli normale.

Deci nu a existat nicio intenție a acestui ordin de a reduce costurile pentru asistenții personali”, a explicat Dragoș Pîslaru, pentru B1 TV.

Adela Chirică, președinta Asociației pentru Dravet şi alte epilepsii rare (ADER), l-a întrebat pe Ministru cum își închipuie că pot fi integrați în societate copii care au IQ-ul 35.

”Un copil cu coeficientul de inteligență 35 și care are crize zilnice ce anume reabilitați la ei? Cum anume integrați acești copii în societate și într-o școală, atât timp cât copiii vor fi legume și vor sta la pat? Acești copii nu vor avea nevoie de integrare, ci de tratament și medicație să se oprească crizele sau să se rărească, cu bani pe care nu-i vor mai avea! Pentru ce să integrez un copil care este legumă?”, au fost întrebările Adelei Chirică.

Pîslaru i-a răspuns că, într-adevăr, ”pe partea de retard mintal, sindrom Down și alte boli incurabile, acest criteriu pus pe partea de IQ nu este unul adecvat. Deci le dau dreptate părinților. Eu mi-am recunoscut această situație. Miniștrii, până la urmă, au un staff tehnic în spate, care livrează pe partea tehnică, iar ministrul, când vede că ceva este greșit, corectează imediat. Ăsta este acum obiectivul tuturor”.

Totodată, Pîslaru a explicat faptul că vina aparține și membrilor comisiei de evaluare, care au preferat să se ascundă în spatele unei anexe de ordin greșită, în loc să-și asume responsabilitatea încadrării corecte în gradul de handicap: ”În acest ordin scrie clar că cei care decid încadrarea în grad de handicap e comisia de evaluare complexă. Ei aveau dreptul să dea o încadrare care să fie conformă cu nevoile copilului chiar trecând peste testul IQ-ului. În România, însă, se pare că asumarea profesională nu funcționează și toată lumea mai bine se ascunde în spatele unui ordin cu anexă greșită, decât să-și asume o evaluare corectă. Regret că acea comisie s-a ascuns în spatele acestui criteriu care este inept”.

Fostul Ministru al Muncii, semnatar al acestui ordin controversat, a mai spus că greșeala poate fi remediată în două-trei zile și că deja s-au constituit comisii mixte la nivelul Ministerului Muncii și al Sănătății. Acesta a insistat, însă, că ordinul în sine nu trebuie anulat.

Cristina Bălan, mamă a unor gemeni cu Sindrom Down, l-a întrebat pe Dragoș Pîslaru de ce s-a preocupat să aducă la nivel european acest proces de integrare a copiilor cu dizabilități în societate, dar nu s-a preocupat întâi, așa cum este normal, să ne aliniem cu serviciile, gratuitățile și terapiile de care trebuie să beneficieze aceste persoane. Pîslaru i-a răspuns că a pregătit un program și în acest sens, dar timpul a fost extrem de scurt, iar oamenii noi ajunși în Minister nu s-au preocupat să continue demersul.

În cadrul aceleiași emisiuni, Adela Chirică l-a întrebat pe fostul Ministru de ce nu s-a preocupat să reformeze respectivele comisii, despre care chiar el a spus că sunt ”comisii cu iz mafiot”.

”Mi-ați scris ”comisii cu iz mafiot”. La aceste comisii mă trimiteți cu copilul?”, a întrebat Chirică.

După ce Pîslaru i-a răspuns că nu trebuie generalizat, Chirică a venit cu replica: ”deci e o loterie? Dacă e să nimerim la o comisie fără iz mafiot, e bine, altfel îți moare copilul…”

Dragoș Pîslaru i-a spus acesteia că anul trecut, în noiembrie, a dat o ordonanță de urgență pe inspecția socială, care a dat posibilitatea de a investiga aceste comisii și de a opri abuzurile. Pîslaru a mai spus că până acum nu se putea interveni și că el personal a constatat mai multe nereguli, dar nu a putut face nimic deoarece comisiile respective țineau de consiliile județene.

O altă problemă tratată în cadrul emisiunii a fost cea a presupusei dezbateri publice care ar fi avut loc înainte de semnarea controversatului ordin. Pîslaru a susținut că proiectul a fost pe site-ul Ministerului și că a primit peste 100 d epoziții din partea părinților și a asociațiilor de profil. În schimb, Cristina Bălan și Adela Chirică au susținut că nici nu au auzit să fi fost vreo dezbatere publică pe acest subiect.

Ultima oră