Curtea Constituțională, despre legea plagiatelor: Titlurile de doctor nu pot fi retrase de aceeași entitate care le-a emis (VIDEO)

Curtea Constituțională, despre legea plagiatelor: Titlurile de doctor nu pot fi retrase de aceeași entitate care le-a emis (VIDEO)

Măsură surprinzătoare a Curţii Constituţionale! Titlurile de doctor nu pot fi controlate şi retrase de aceeaşi entitate care le-a emis. Judecătorii CCR şi-au motivat decizia prin care au declarat neconstituţională legea de adoptare a ordonanţei de urgenţă prin care se modifica Legea Educaţiei.

Judecătorii au argumentat că autoritatea care emite titlul de doctor nu poate fi aceeași cu cea care îl retrage, fiind necesară consultarea unei entități speciale, iar actul de anulare a titlului trebuie făcut în instanță de către un judecător.

Parlamentul a folosit în legea pe care a adoptat-o, cu ignorarea cererii de reexaminare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, ambii termeni – atât retragere, cât şi anularea actului administrativ privind titlul de doctor, creând ambiguitate şi intrând în conflict cu alte legi în vigoare, motivează Curtea Constituțională.

Judecătorii mai arată şi că prevederea inclusă de Senat, prin care un doctor poate solicita singur renunţarea la titlul de doctor "încurajează un comportament neonest", permiţând plagiatorilor să se sustragă verificărilor şi sancţiunilor, dar şi să scape cu "fructul" doctoratului obţinut neonest, adică sporuri salariale sau alte beneficii patrimoniale.

Curtea mai arată, în motivarea deciziei prin care au declarat neconstituţională legea de adoptare a OUG 4/2016, prin care se modifica Legea Educaţiei (1/2011), că Senatul a adus acestei legi modificări substanţiale şi total diferite faţă de cele avute în vedere de iniţiator şi de cele dezbătute şi aprobate în Camera Deputaţilor, lucru care încalcă Constituţia şi principiul bicameralismului parlamentar. Majoritatea modificărilor au fost aduse în Senat de Ecaterina Andronescu, fostul ministru PSD al Educaţiei.

Curtea Constituțională, despre legea plagiatelor: Titlurile de doctor nu pot fi retrase de aceeași entitate care le-a emis

#DIRECT_ONE_3pe7t5#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`