Dan Șova: Inspectorii fiscali vor efectua controale în Portul Constanța unde evaziunea fiscală depășește 50%

Dan Șova: Inspectorii fiscali vor efectua controale în Portul Constanța unde evaziunea fiscală depășește 50%
Foto: agerpres.ro

Inspectorii fiscali vor efectua o serie de controale în portul Constanța, începând de luna viitoare, evaziunea fiscală depășind acolo 50%, a anunțat ministrul Transporturilor, Dan Șova, citat de Agerpres.

Potrivit lui Șova vor fi verificate, printre altele, și contractele de concensiune încheiate de investitorii din port.

„Controalele au ca scop mai multe lucruri legate de modul de exercitare a contractelor de concesiune, accesul în port, pentru că în Portul Constanța, când vin organele de control, sunt ținute la barieră fiecărui operator din port, deși în mod normal, controlul pentru accesul în port ar trebui să se facă și se face la poarta principală”, a spus Dan Șova.

Ministrul Transporturilor a precizat că, pe partea fiscală, controlul va fi realizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în timp ce ministrul Transporturilor va verifica modul de exercitare a drepturilor pe care le au concesionarii, tarifele pe care le plătesc în port.

Dan Șova susține că cer care se opun transferului a 13% din acțiunile portului către Primăria Constanța și scoaterii a 15% din titluri pe bursă au mortive nelegitime în acest sens.