Dan Voiculescu a fost miercuri după-amiază la Tribunalul Bucuresti, unde trebuia să se judece dosarul de corupţie. Magistraţii trebuiau să decidă cine plăteşte prejudiciul de 60 de milioane de euro, însă procesul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare a fost din nou amânat.
Voiculescu este acuzat că ar fi prejudiciat institutul cu 7 milioane de euro, prin subevaluarea unui teren de 2, 6 hectare, în zona Băneasa.
A fost pentru prima dată când Dan Voiculescu s-a prezentat în faţa judecătorilor în acest proces. 15 minute a stat în sala de judecată a Tribunalului Bucureşti, acolo unde trebuia să fie audiat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.
Procesul a fost însă din nou amânat. Pentru a 4-a oară s-a dat un nou termen, pentru data de 5 decembrie 2012. Judecătorii au timp până atunci să se documenteze în legătură cu obiecţiunile depuse de cei trei acuzaţi din dosar. Aceeaşi instanţă a hotărât ca Ministerul Agriculturii să rămână parte civilă în dosar.
Dosarul este pe rolul instanţelor din decembrie 2008 şi a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti după ce Dan Voiculescu a renunţat la funcţia de senator, începând cu 25 iunie. Atunci, avocatul lui Dan Voiculescu a cerut instanţei supreme declinarea dosarului său privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare la Tribunalul Bucureşti, după ce le-a înmânat judecătorilor hotărârea publicată în Monitorul Oficial care atestă că Voiculescu nu mai este senator. Preşedintele fondator al Partidului Conservator a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu şi s-a realizat prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Prejudicul total a fost stabilit la 60 milioane de euro.
Pe 9 decembrie, Dan Voiculescu va cere votul bucureştenilor din Colegiul 8 al Sectorului 4 din Capitală. Vrea să fie din nou senator. În cazul în care Dan Voiculescu va fi reales în Parlament, procesul se mută din nou la Curtea Supremă.