DENT ESTET 4 KIDS: Demineralizarea dinților de lapte

DENT ESTET 4 KIDS: Demineralizarea dinților de lapte

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, dinții de lapte încep să erupă în jurul vârstei de 6 luni și, până la 2 ani jumătate, copilul va avea deja toți cei 20 de dinți temporari. Când acești dinți sunt îngrijiți periodic, copilul se bucură de sănătate și de o stare generală bună pe durata creșterii.

Însă pentru un procent important de copii, dinții de lapte ajung să fie complet distruși de caria dentară. Acest lucru poate fi însă prevenit cu o igienă dentară corectă și vizite periodice la medicul stomatolog.

Caria dentară în copilăria timpurie diferă de caria dentară a copiilor mai mari sau a adulților, prin evoluția rapidă, diversitatea factorilor de risc și prin felul în care poate fi ținută sub control.

Demineralizarea, primul stadiu al cariei

Demineralizarea este primul stadiu al cariei pe dinții de lapte și apare sub forma unei pete alb-cretoase pe dinți. După cum indică numele, presupune pierderea mineralelor din substratul dentar, din smalț.

„Părinții îl văd inițial ca pe o pată albă cretoasă, observă că dintele nu mai are aspectul lucios al smalțului sănătos în acea zonă și în unele cazuri, este posibil să arate și ca o pată îngălbenită pe dinte. De multe ori, acest lucru îi alarmează și îi aduce la stomatolog, ceea ce este un lucru pozitiv. Detectarea cariei într-un stadiu incipient este determinantă pentru managementul acestei leziuni”, spune Dr. Ecaterina Băiceanu, medic stomatolog pediatru în clinicile DENT ESTET 4 KIDS.

Există și procesul natural al remineralizării, prin care saliva restabilește echilibrul mineral al dinților, dacă lăsăm timp suficient între mese, însă este necesar să fie ajutat printr-o igienă orală riguroasă și pe un regim de prevenție supraveghat de medicul stomatolog.

Factori favorizanți

Demineralizarea apare ca urmare a unui complex de factori, dintre care cei mai importanți pe care să-i luăm în considerare sunt igiena, alimentația și factorul genetic.

Studiile arată că există o predispoziție în familiile în care incidența cariei este crescută și prezintă risc carios crescut. Motivul este că bacteriile sunt transmise în familie, dar și obiceiurile alimentare sau de igienă se transmit în familie.

Conform OMS, educația și informațiile cu privire la obiceiurile dăunătoare pentru sănătatea orală și promovarea informațiilor despre alegerile alimentare sănătoase sunt corelate cu o scădere în incidența cariei, a pierderii dinților de lapte și a necesității obturațiilor (plombelor) dentare. Obiceiurile alimentare dobândite în copilărie se continuă de cele mai multe ori la vârsta adultă, de aceea este important ca alegerile sănătoase să fie construite din timp.

Printre alimentele care vin cu un risc carios crescut se numără cele lipicioase, precum sucurile carbogazoase, guma de mestecat, caramelele, jeleurile, sau chiar și paste în cantități foarte mari. Aceste alimente dulci rămân ca o peliculă fină pe dinți și contribuie la demineralizarea smalțului. Totodată, contează cantitatea și frecvența cu care copilul consumă carbohidrați și alimente dulci, de aceea se recomandă ca gustările dulci și deserturile să fie consumate o dată la câteva zile sau la ocazii speciale.

De asemenea, episoadele virale, când tratamentul presupune siropuri dulci, iar copilul este mai irascibil astfel că părinții pot decide să sară peste periajul de seară, necesită o atenție în plus și trebuie să ținem cont de faptul că riscul demineralizării crește.

De ce este important să tratăm demineralizarea

Deși pare o afecțiune minoră, demineralizarea dinților de lapte ar trebui să ridice un semnal de alarmă pentru părinți. Caria dinților de lapte poate evolua de la o simplă demineralizare, la forme agresive, cu abraziuni și pierderea coroanei dentare, într-un interval de doar câteva luni.

„În România, statisticile arată că 75% dintre copiii între 4 și 12 ani prezintă carii și aproape jumătate dintre ei deja prezintă carii și pe dinții permanenți. Caria dinților de lapte poate provoca probleme de sănătate serioase dacă rămâne netratată. Orice carie netratată poate afecta și mugurele dintelui permanent care se află dedesubt, la nivel os, apoi ordinea erupției, felul în care arată zâmbetul nostru. Aceste aspecte sunt apoi corectate mai târziu, prin aparat dentar sau poate chiar intervenții chirurgicale, pentru a obține o ocluzie funcțională,” spune Dr. Ecaterina Băiceanu, medic stomatolog pediatru în clinicile DENT ESTET 4 KIDS.

Există încă această preconcepție eronată cum că odată schimbați dinții de lapte, scăpăm și de probleme dentare. Acest lucru îi poate face pe părinți să nu acceseze servicii de prevenție, precum controlul periodic la 6 luni, ședințele de profilaxie sau chiar și tratamentul cariei dentare a dinților de lapte.

Odată ce dinții de lapte se exfoliază, este necesar ca părinții să aibă o grijă și mai mare în ce privește dinții permanenți ai copiilor. Primii dinți permanenți apar pe la 5-6 ani, când copilul încă nu are capacitatea să-și realizeze un periaj corect de unul singur și nici discernământul să aleagă o alimentație echilibrată, iar atunci pot aparea carii de la vârste fragede chiar pe dinții permanenți.

Tratamentul demineralizării este realizat foarte simplu de medicul stomatolog pediatru în cabinet, aplicând soluții de fluorizare și cu geluri și creme speciale. Acestea trebuie aplicate doar în cabinet, pentru a putea controla concentrația ingerată de copii. Acasă, se poate recomanda folosirea unor geluri speciale, dar și concentrațiile de substanțe active vor fi reduse. În această fază, costurile suportate de familie sunt mult mai reduse iar tratamentul este confortabil pentru copil.

Controlul periodic și profilaxia dinților de lapte

Singurul mod de a evita problemele asociate cu caria dinților de lapte este respectarea unui program de prevenție.

„Este recomandat ca prima vizită la medicul stomatolog să fie realizată la cel târziu șase luni după apariția primului dinte al copilului, iar controlul periodic la distanță de 3-6 luni, în funcție de particularitățile fiecărui copil.Vizitele la medicul stomatolog pediatru sunt importante și pentru acomodarea copilului cu mediul din cabinetul stomatologic, pentru familiarizarea cu medicul și procedurile stomatologice.” explică Dr. Ecaterina Băiceanu, medic stomatolog pediatru în clinicile DENT ESTET 4 KIDS.

Un copil care este obișnuit să meargă în vizite la medicul stomatolog, fie și doar pentru periajul profesional, va accepta mai ușor tratamentele dentare și stresul asociat va fi redus.

Pe durata vizitei la medicul stomatolog pediatru, părinții vor fi instruiți privind igiena orală personalizată în funcție de nevoile copilului. Acasă, părinții trebuie să se asigure că periajul dentar al copilului este supravegheat până la 7-8 ani și este realizat corect, de două ori pe zi, folosind periuțe și pastă adaptată vârstei copilului. La recomandarea medicului, igiena orală a copilului se poate realiza folosind ața dentară sau dușul bucal, clătirea gurii cu apă de gură sau folosirea periuței electrice.

Aceste obiceiuri de igienă dentară trebuie să începă de la apariția primilor dinți, care pot fi igienizați cu periuțe moi. Chiar și înainte de acest moment, gingia bebelușului poate fi curățată cu comprese sterile după alimentație.

De ce să apelăm la o clinică specializată în stomatologie pediatrică?

În primul rând, copiii au nevoi diferite de ale adulților și este important ca medicul stomatolog care lucrează cu aceștia să cunoască noțiuni de psihologia copilului, astfel încât să poată stabili o relație de încredere, să respecte timpul de acomodare necesar pentru ca pacientul să se simtă confortabil și să accepte tratamentul necesar. De asemenea, timpul alocat unui pacient este mai lung, se fac mai multe pauze, astfel încât să se respecte limitele de toleranță ale copilului. Tipurile de tratamente și de materiale folosite pentru dinții de lapte sunt diferite de cele pentru dentiția permanentă, iar obiectivele sunt specifice vârstei copilului.

Grupul DENT ESTET oferă servicii de stomatologie pediatrică prin clinicile DENT ESTET 4 KIDS și în 7 orașe din țară – București, Timișoara, Sibiu, Arad, Craiova, Ploiești, Sibiu, aliniate la standardele de practică ale European Academy of Paediatric Dentistry (Academia Europeană de Stomatologie Pediatrică) și International Academy of Paediatric Dentistry (Academia Internațională de Stomatologie Pediatrică). Echipa de medici stomatologi pediatri participă constant la cursuri și traininguri și sunt la curent cu cele mai noi metode de tratament.