Deputat PSD, implicat într-un accident înaintea mitingului de la Galați: Două persoane au fost rănite (VIDEO)

Deputat PSD, implicat într-un accident înaintea mitingului de la Galați: Două persoane au fost rănite (VIDEO)

Deputatul PSD Florin Popa a fost implicat într-un accident chiar înaintea mitingului de la Galați. Două persoane au fost rănite ușor după ce alesul a intrat în coliziune cu o altă mașină, informează B1 TV.

Social-democratul s-a ales cu permisul suspendat în urma accidentului.

„Un bărbat, de 65 de ani, a condus autoturismul pe str. General Alexandru Cernat şi, la intersecţia cu str. Brăilei nu a acordat prioritate altui autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, şoferul acestuia din urmă, un bărbat de 63 de ani, şi o femeie, de 53 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, au fost răniţi uşor, fără a necesita transportul la spital. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi i s-a reţinut permisul de conducere şoferului care nu a acordat prioritate”, au menţionat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Potrivit rezultatelor probelor de sânge, Florin Popa nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.