„DESTINE ARTISTICE, ŢIPOIA ȘI TZIPOIA”: Expoziție aniversară la Galeria Romană, marți, ora 19.00

Iubitorii de frumos sunt așteptațiîn data de 24 mai 2016, de la ora 19.00, la Galeria Romană, la deschiderea expoziţiei aniversare„DESTINE ARTISTICE, ŢIPOIA ȘI TZIPOIA”, în care lucrările lui Alexandru Ţipoia vor fi expuse alături de cele ale fiului său, George Tzipoia.

Evenimentul va fi prezentat de Sever Voinesc, redactor şef alRevistei Dilema Veche.

Această expoziţie este dedicată memoriei lui Alexandru Ţipoia şi a operei sale de excepţie, și este organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

ALEXANDRU ŢIPOIA (1914-1993) este unul dintre cei mai importanţi artişti români ai generaţiei sale. Artist-pictor complex, exhaustiv, având o atracţie specială pentru desen, a făcut de asemenea sculptură, gravură, tapiserie, broderie, restaurare de

pictură murală în biserici monumente istorice, frescă religioasă, ceramică, mozaic, artă decorativă.

Ion Frunzetti, în 1946, în cronica sa plastică din Lumea, făcând referinţă la expoziţia pictorului de la Atheneul Român, o caracterizează drept_: „interesantă experienţă constructivistă, care scapă etichetărilor de conveninent…Pusă pe compartimentare

geometrică a formei, pe segmentare grafică, lucidă, intelectuală, pictura sa e o inginerie interesantă, supusă unui fond temperamental care captivează…Departe de a fi ajuns la o formulă, pe care să o considere reţetă universală, confecţionând la infinit după

indicaţiile ei, Ţipoia preferă să păstreze fiecărui tablou caracterul de experienţă.”

GEORGE TZIPOIA este fiul pictorului Alexandru Ţipoia, născut la 6 mai 1945, în Bucureşti. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice din 1967, la clasa profesorului Traian Brădean. Are numeroase participări la numeroase expoziţii colective şi o serie de expoziţii pesonale la Geneva. Este autor şi editor al primului album monografic Alexandru Ţipoia (apărut în Elveţia şi Franţa), precum şi al volumelor Centenar Alexandru Ţipoia şi Muzica în Arta lui Alexandru Ţipoia, editat de Institutul Cultural Român.

Expoziţia va rămâne deschisă până duminică, 19 iunie 2016, iar programul de vizitare este de luni până vineri 10:00-18:00 şi sâmbăta 10:00-15:00.

Adresa galeriei este bd. Lascăr Catargiu, nr 1, Piaţa Romană, sector 1, Bucureşti.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)