Diferența dintre carnea și ouăle din Ucraina față de cele din România. Prețul lor este mai mic

Diferența dintre carnea și ouăle din Ucraina față de cele din România. Prețul lor este mai mic
Sursă foto: Pixabay

Fermierii români cer interzicerea importului de ouă și carne de pui din Ucraina din cauză că nu ar respecta regulile europene de creștere a păsărilor, astfel că își permite să le vândă mai ieftin.

Produsele avicole ucrainene, ieftine, dar cu risc

Oamenii cumpără ouăle cu 60 de bani din Ucraina, dar nu se gândesc că păsările de acolo nu trăiesc în condiții prea bune. Găinile ar fi mai înghesuite în cuști, ar avea mai puțină lumină și căldură ddecât cele din România, iar noxele din spațiul în care trăiesc nu sunt monitorizate. Ministerul Agriculturii a transmis că susține fermierii care sunt presați să lase din preț pentru a putea face față concurenței din țara vecină, conform știrileprotv.

Importurile de carne și ouă din Ucraina au crescut foarte mult, cu 37% la ouă și 48% la carnea de pui, față de aceeași perioadă din 2023. Chiar dacă marfa din Ucraina este mai ieftină, diferențele de gust sunt aproape insesizabile. Dar, un bucătar a reușit să vadă diferențele dintre ele.

„E mai fad față de al nostru, e puțin mai ieftin pe piață, dar mai slab calitativ față de cel românesc, nouă ne spun clienții că nu e același gust la burger, nu am schimbat nicio rețetă, doar că am luat piept din Ucraina față de al nostru românesc”, a spus bucătarul.

Fermierii români, forțați să vândă mai ieftin

În 2022, când comerțul cu Ucraina a fost liberalizat, ca sprijin pentru țara aflată din război, autoritățile au garantat că vor respecta legislația din UE, dar inspectorii sanitari-veterinari din România spun că nimeni nu îi controlează.

Mai mult, în Ucraina furajele, motorina și gazul sunt mai ieftine decât la noi, drept pentru care prețul final este mai mic. Crescătorii români spun că sunt forțați de situație să vândă mai ieftin pentru a putea face față concurenței. Anul trecut, prețul mediu al oului era de 72 de bani, iar în iunie a ajuns la 63 de bani.

Dar, Ucraina este un furnizor mic pe piața din UE. România importă de trei ori mai multe produse avicole din Ungaria, dar și din Polonia, Olanda și Bulgaria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ne intersectăm cu aspecte destul de dure în această perioadă. Dacă ne deranjează ceva, trebuie să mergem la esența acelui lucru. Să nu ne pripim în a trage concluzii (VIDEO)
23:15 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Luna Nouă a descărcat ceva destul de grav din Univers, ceva ce a reverberat în viețile noastre. Trebuie să identificăm exact ce avem de făcut, s-ar putea să fie lucruri destul de dure (VIDEO)
22:51 - Reşiţa: Incendiu într-un bloc, provocat de o femeie cu probleme psihice. 16 persoane au fost evacuate
22:30 - Inundații în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată 3 zile într-o mașină, alături de trupul neînsuflețit al cumnatei sale (VIDEO)
21:58 - „Te simți ca un gunoi”. O tânără care a născut la un spital din București a povestit chinurile prin care a trecut. Medicii stăteau la ușă și râdeau de ea
21:27 - Crimă în Maramureș: Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat. Bănuit de comiterea faptei e un adolescent
20:55 - Ponta: „Ciucă e cel mai socialist candidat de la Iliescu încoace. A lucrat numai la stat. Dacă-l puneți, Doamne ferește!, să calculeze TVA, rămânem fără dl Ciucă candidat” (VIDEO)
20:29 - CTP, despre maneliștii români care au făcut propagandă pentru pro-rusul Stoianoglo: „Bietul om nici nu simțea cuvintele alea când vorbea”
19:50 - MAE: 7 dintre cei 16 români dați dispăruți în inundațiile din Spania sunt în siguranță. Până acum nu au fost recepționate confirmări din partea autorităților spaniole privind decesul unor români
19:23 - Ciucă: Îi îndemn pe toți cetățenii moldoveni să meargă duminică la vot, să apere parcursul european al Republicii Moldova și să o voteze pe Maia Sandu președinte (VIDEO)