Direcția de Sănătate Publică București RECUNOAȘTE că i-a eliberat PARAFĂ DE MEDIC falsului chirurg italian

Direcția de Sănătate Publică București(DSP) recunoaște că a eliberat parafă de medic falsului chirurg italian.

Parafa a fost eliberată pe data de 23 martie 2018 de către Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală din cadrul DSP București.

„Conducerea instituţiei a demarat o anchetă internă şi a sesizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare Comisia de disciplină de la nivelul DSPMB pentru analizarea modului în care funcţionarul public din cadrul biroului mai sus menţionat a soluţionat solicitarea domnului Matteo Politi”, precizează DSP București.

Matteo Politi, care se prezenta ca fiind Matthew Mode, a operat la 5 clinici private din Capitală.

Amintim că un chirurg fals a fost descoperit, marți, în România. Este vorba despre un italian fără studii de specialitate care s-a dat drept medic în țara noastră şi a convins mai multe clinici private să-l lase să intre în sala de operaţie. Bărbatul, cu doar opt clase absolvite și a fost condamnat în Italia după ce a pretins că este cardiolog. (DetaliiAICI)

Chirurgul esteticianAdina Albertsa declarat, marți, în cadrul emisiunii ”Talk B1”, că ea este cea care a descoperit căMatthew Mode, care a operat pacienți de la mai multe clinici din Capitală, nu este de fapt medic.(Detalii AICI)

Ultima oră
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor
14:38 - Reacția Irinei Rimes după Eurovision: „Vreau lista juriului”
14:27 - Fostul ambasador SUA, mesaj pentru România: „Nicușor Dan a devenit un punct de sprijin esențial pe Flancul Estic al Europei”