DNA revine în forță în dosarul fostului ministru Vlădescu: Italianul La Sala Mario, pus sub control judiciar în dosarul referitor la modernizarea liniei ferate dintre București și Constanța

DNA mai face un pas în ancheta din dosarul Sebastian Vlădescu – CFR: Italianul La Sala Mario, pus sub control judiciar sub acuzația de trafic de influență.

În acest dosar este vizatfostul ministru de finanțe, Sebastian Vlădescu, acuzat de DNA de luare de mită şi trafic de influență în formă continuată.

NUNTA ANULUI ÎN SHOWBIZ! DANI OȚIL A FOST DAT DE GOL ÎN DIRECT! ESTE VORBA DESPRE CELEBRA… (GALERIE FOTO)

Redăm mai jos comunicatul integral al DNA

În dosarul mediatizat princomunicatul nr. 310 din 08 aprilie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpatulLA SALA MARIO, cetățean italian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Cauză are ca obiect împrejurările și destinația unor comisioane de peste 2 milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta București – Constanța, fiind finanțate în proporție de 75% din fonduri europene și 25% din bugetul de stat.
În contul lucrărilor efectuate, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR (Compania de Căi Ferate), suma de 15 milioane euro, plăți restante la nivelul lunii mai 2012.

PROFEȚIE BOMBĂ! CARMEN HARRA A SPUS ADEVĂRUL! TOATĂ ȚARA E ÎN STARE DE ȘOC! NIMENI NU SE AȘTEPTA LA ASTA (GALERIE FOTO)

Din ordonanța privind măsura controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iunie – iulie 2012, inculpatul La Sala Mario a pretins unui reprezentant al companiei de construcții, suma de 1.900.000 euro, promițându-i că, datorită influenței pe care o are asupra ministrului transporturilor, îl va determina să se implice în rezolvarea problemei companiei de construcții, legată de plățile scadente și restante ale CFR.
Urma ca banii să fie încasați prin intermediul unor contracte încheiate cu societatea controlată de Favino Roberto Pasquale, Team Delta Proiect SRL.
Activitatea de pretindere a venit în continuarea și susținerea activității de pretindere săvârșită de Favino Roberto Pasquale față de reprezentanții aceleiași companii de construcții, având rolul de a întări faptul că semnarea contractelor (menite să mascheze cumpărarea influenței) constituie unica modalitate de rezolvare a problemei legată de plățile scadente și restante ale CFR și, totodată, de a asigura plata sumelor de bani restante în contul companiei de construcții.
În perioada 2012 – 2015, inculpatul a primit indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul a trei contracte fictive încheiate de compania de construcții, cu societatea Team Delta Proiect SRL, suma de 9.845.937,31 lei (aproximativ 2,1 milioane euro) pentru a-și exercita influența asupra ministrului transporturilor și a-l determina pe acesta să se implice în rezolvarea problemei companiei respective.
Din suma totală, inculpatul La Sala Mario a încasat 4.472.141 lei (1.020.550 euro), în perioada 05.11.2012 – 26.08.2013, prin intermediul a 34 de viramente bancare efectuate din contul societății Team Delta Proiect SRL în conturile a două societăți belgiene aflate sub controlul său. În perioada imediat următoare, suma de 600.693 euro a fost virată din conturile societăților belgiene în conturile personale ale inculpatului La Sala Mario.

ȘOC ȘI GROAZĂ ÎN SHOWBIZ! ANDREEA MARIN, IMAGINI DE COȘMAR! A INTRAT ÎN DEPRESIE ȘI S-A GÂNDIT CHIAR LA SINUCIDERE (GALERIE FOTO)
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul LA SALA MARIO trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit;
d) să nu ia legătura cu persoanele menționate în ordonanța procurorilor și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect pe nicio cale;

DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ! METODA PRIN CARE MIHAI CONSTANTINESCU VA FI SCOS DIN COMĂ, DE CĂTRE MEDICI. NU E GLUMĂ!

Inculpatului La Sala Mario i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Investigația este realizată cu sprijinul OLAF.