DNA: Șefă din cadul Consiliului Județean Sibiu, reținută pentru abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri sub semnătură privată

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reținut-o marți pe Ana Kraus, șef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Județean Sibiu, pentru abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit unui comunicat al DNA.

În același dosar sunt urmăriți penal, sub control judiciar, Nicolae Marius Crăcea, șef al Serviciului Relații Publice, CIC și Informatică în cadrul CJ Sibiu; Valentin Vasilescu, director al Direcției Informatică, Resurse Umane și Relații Publice din CJ Sibiu; Ioan Stoian, director executiv economic și persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu în cadrul CJ Sibiu; Emil Călin Buciuman, administrator al unei societăți comerciale.

Potrivit procurorilor anticorupție, ”în perioada 2014 – 2016, inculpata KRAUS ANA, a încălcat reglementările legale privind achizițiile publice cu ocazia achiziției unor produse de la o societate comercială. Astfel, Consiliul Județean Sibiu a achiziționat de la societatea favorizată produse în valoare de 155.060,29 lei, în condițiile în care produsele fuseseră achiziționate de societate de la un centru comercial, la o valoare de aproximativ 45.531,34 lei (valoarea cu TVA). (…)

În perioada 2011-2015, aceeași inculpată a atribuit cinci contracte de achiziție a unor servicii de reparații și întreținere auto, proceduri derulate, pe de o parte cu menționarea de date nereale în documentele justificative de atribuire a contractelor, iar pe de altă parte prin menționarea de date nereale privind tranzacțiile comerciale efectuate (a făcut demersuri pentru decontarea a 52 facturi fiscale emise de furnizor, cunoscând că erau întocmite în fals). Astfel, a fost creat un prejudiciu în valoare de valoare totală de 170.285,27 lei în dauna Consiliului Județean Sibiu.

În anul 2013, inculpata KRAUS ANA a încheiat un contract și un act adițional la acesta având ca obiect achiziționarea a unor servicii de monitorizare foto/video. Procedurile au fost derulate, pe de o parte cu menționarea de date nereale atât în documentele justificative de atribuire a contractelor, cât și cu privire la tranzacțiile comerciale efectuate (a făcut demersuri pentru decontarea a 15 facturi fiscale emise de furnizor, cu toate că nu existau documente justificative pentru prestarea serviciilor menționate în facturi). Astfel, a fost creat un prejudiciu în valoare totală de 213.264,5 lei.

În perioada 2012-2014, în calitate de șef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Județean Sibiu, inculpata KRAUS ANA a gestionat din partea Consiliul Județean Sibiu, derularea unor proceduri de achiziție publică, cu o societate, în condițiile în care administrator și asociat al acelei societăți comerciale era o persoană din familia sa.

În calitate de șef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Județean Sibiu, în perioada 2012-2015, inculpata a întocmit în fals 15 referate de necesitate în baza cărora au fost emise în fals de către furnizor și ulterior decontate de către Consiliul Județean Sibiu 15 facturi în valoare totală de 44.601,61 lei”.

Ana Kraus va fi prezentată miercuri Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)