Doi funcționați publici din Botoșani, reținuți pentru emiterea de acte de identitate româneşti false. Alți doi, plasați sub control judiciar

Doi funcționați publici din Botoșani, reținuți pentru emiterea de acte de identitate româneşti false. Alți doi, plasați sub control judiciar
Sursă foto: Pixabay

În urma celor 206 percheziții care au avut loc marți, în județul Botoșani, la sediile unor instituţii publice şi în locuințele unor persoane, doi funcţionari publici de la Serviciul de evidenţa populaţiei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi alţi doi au fost plasaţi sub control judiciar. Ampla operațiune s-a desfășurat în cadrul unui dosar privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic. Cercetări au avut loc și cu privire la dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals

Ancheta vizează destructurarea unei reţele care, cu ajutorul unor angajați de la un serviciu de evidenţa populaţiei şi o primărie, a obţinut documente de identitate româneşti false, pe care ulterior le-au distribuit unor persoane de origine rusă, ucraineană sau din Republica Moldova, potrivit Observator News.

„Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar şi la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, totul cu scopul obţinerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei în România”, a precizat Parchetul ICCJ.

Peste 7000 de persoane străine au beneficiat de serviciile rețelei din Botoșani

Buletinele au fost obține prin depunerea de către persoane străine a unor certificate de cetătenie română, anterior falsificate.

„În mod concret, beneficiarii au obţinut cărţi de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetăţeniei române şi care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparţinând unor cetăţeni români care nu erau titularii spaţiului respectiv si chiar fară acordul lor, prin întocmirea în fals a declaraţiilor de luare în spaţiu şi implicit fără prezenţa lor în faţa funcţionarului de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor”, explică Parchetul.

Astfel, în perioada 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei şi-au stabilit domiciliul în mod fictiv un număr de 7000 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state foste sovietice.