Emil Boc: Raed Arafat a acceptat să revină în Ministerul Sănătății, am discutat şi cu Traian Băsescu

Emil Boc: Raed Arafat a acceptat să revină în Ministerul Sănătății, am discutat şi cu Traian Băsescu

Raed Arafat a acceptat, marţi, să revină în Ministerul Sănătăţii, unde va ocupa din nou postul de subsecretar de stat. Informaţia, anunţată iniţial de Mediafax, a fost confirmată de premierul Emil Boc. Primul ministru a precizat că a discutat pe marginea acestui subiect şi cu preşedintele Traian Băsescu.

„Raed Arafat va reveni la Ministerul Sănătății. În cursul acestei zile a avut întâlnire cu președintele Traian Băsescu și cu mine. Concluzia este aceasta, își va relua cu acceptul domniei sale postul de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății”,
a declarat Emil Boc, adăugând că Raed Arafat „va fi membrul echipei care va redacta noul proiect al Legii sănătăţii”.

Emil Boc a dorit să-i mulțumească doctorului Andrei Georgescu, înlocuitorul lui Raed Arafat, care a decis să-și prezinte demisia și să-și reia activitatea la Spitalul Universitar.

“Andrei Georgescu rămâne un profesionist căruia îi mulțumesc pentru efortul și sprijinul pe care-l va acorda în continuare în pregătirea legislației în acest domeniu”, a declarat premierul.

Întrebat ce anume i-a determinat să ia o astfel de decizie, premierul român a declarat „e bine ca profesioniștii și specialiștii să-și facă datoria în continuare și să contribuie la perfecționarea sistemului de Sănătăte din România”.

Raed Arafat s-a prezentat marți, în jurul orei 13:00, la Guvern, unde a discutat posibilitatea de a reveni în echipa guvernamentală. Luni, premierul Emil Boc a anunţat că nu are nimic împotrivă ca fostul subsecretar de stat să participe la elaborarea noii legi a sănătăţii și că este este binevenit în orice echipă ministerială.

Potrivit Mediafax, doctorul Raed Arafat s-a întâlnit, luni seară, cu conducerea UDMR pentru discuţii legate de noua lege a sănătăţii, întâlnire la sfârşitul căreia a acceptat în principiu să revină în Ministerul Sănătăţii. La întâlnire a participat şi ministrul Sănătății, Ladislau Ritli.

Marți, Ministrul a confirmat pentru B1 TV că a discutat luni seară cu Raed Arafat și că doctorul se va prezenta la minister în cursul zilei de marți. Totuși, ministrul nu a dat detalii despre ce vor discuta și nici ce poziție ar putea ocupa Arafat dacă se hotărăște să revină în echipă.

A venit acest telefon seara târziu, m-am bucurat că a fost binedispus. Este nevoie de inițiativa lui în proiectele următoare. Este un profesionist care lucrează foarte mult și eu cred că se plictisește acuma” a declarat luni Ladislau Ritli, care a menționat că este nevoie de profesionalismul doctorlui.

Emil Boc: Raed Arafat revine la Ministerul Sănătății

Embed: