Fostul președinte Emil Constantinescu, un apropiat al lui Tăriceanu, ar putea primi spirjin financiar pentru ”activitatea internaţională pe care o desfăşoară în beneficiul învăţământului superior”, scrie Mediafax.
Este o premieră în România. Chiar Pleșu nota zilele trecute că Academia Română nu este la fel de susținută ca proiectele halucinante propuse de Constantinescu. Este vorba despre un Institut de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, aprobat în Senat la începutul acestei luni și la cârma căruia se va afla chiar fostul șef al statului. (Detalii AICI)
Această instituţie ar urma să fie finanţată din Fondul de rezervă al Guvernului, care este destinat, potrivit legii, cheltuielilor urgente şi neprevăzute, cauzate, de pildă, de calamităţi naturale.