Experiența unui turist în Mamaia. Câți bani a scos din buzunar pentru o călătorie cu telegondola (VIDEO)

Experiența unui turist în Mamaia. Câți bani a scos din buzunar pentru o călătorie cu telegondola (VIDEO)
Sursa foto: Primăria Constanța

Telegondola din Mamaia, odinioară un simbol al stațiunii, pare să fi pierdut atractivitatea chiar și în plin sezon estival. Un turist pasionat de vloguri de călătorie a surprins în imagini o stațiune aproape pustie, iar experiența sa cu telegondola a stârnit discuții aprinse pe internet.

Telegondola din Mamaia nu mai atrage turiști nici în plin sezon estival

Bărbatul a plătit 35 de lei pentru o călătorie „dus” cu telegondola, prețul pentru întoarcerea cu aceeași cursă fiind încă 35 de lei. Pentru a evita un cost total de 70 de lei, turistul a ales să se întoarcă pe jos.

În vlogul său, acesta a arătat contrastele dintre așteptările tipice unui sezon estival aglomerat și realitatea de pe teren: plaje goale, terase fără clienți și o atmosferă dezolantă.

„După cum observați, telegondolele sunt goale. Este ora 17:00 și nu este nimeni aici. De asemenea, plaja este pustie. Toate sunt goale, nu au clienți. Pasarela care cândva era lungă, astăzi nu mai poate fi folosită. Eu pe unde merg, ați văzut că am fost în toate stațiunile, toate erau pustii. Mă așteptam să văd mai mulți turiști, suntem pe 25 iunie 2025, copiii au luat vacanță, părinții au luat concedii”, a precizat bărbatul pe canalul său de YouTube.

Experiența cu telegondola a stârnit reacții

„Prețuri la șezlong cu umbrelă, mai mari decât în Italia! Într-o bună zi multe vor da faliment!”

„Mă bucur că turiștii deștepți se duc la bulgari și greci!”

„După părerea mea stațiunea Mamaia a fost refăcută sau modificată pentru cei bogați, numai că cei bogați nu sunt atât de mulți la număr pe cât și-au imaginat ei sau poate au calculat greșit”

„Prețul unei călătorii (35 lei) e puțin cam mare. Cred că undeva la 20 de lei era civilizat, adică 4 euro. Mai bine ai încărcare mai multă și să faci turiștii să o folosească, decât să plimbi cabinele alea goale”, sunt doar câteva dintre comentariile românilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`