Trei fetiţe din comuna Coşbuc, județul Bistriţa-Năsăud, în vârstă de 6, 8 şi 12 ani, au fost transportate, sâmbătă seară, în stare gravă la spital, după ce au fost spălate de mama lor cu o substanţă chimică folosită pentru deparazitarea oilor.
În loc să folosească şampon pentru a le spăla pe cap, femeia în vârstă de 45 de ani a folosit o substanţă chimică folosită pentru oi.
DESPĂRȚIRE DUREROASĂ ÎN MUZICĂ! RĂMAS BUN, MIRABELA DAUER! FANII ȘI-AU LUAT ADIO (GALERIE FOTO)
Ulterior, cele trei fetiţe au început să se simtă rău, iar mama lor a sunat la numărul de urgenţă 112.
„Dispeceratul a recepționat la ora 00:58 o solicitare în localitatea Coșbuc, pentru a asigura asistență la două fetițe la care li s-ar fi făcut rău după o baie. La fața locului a constatat că de fapt este vorba de trei fetițe (circa 6 ani, 8 ani și 11 ani) care au fost spălate pe cap cu o soluție chimică neprecizată. S-au suplimentat forțele de intervenție, iar după măsurile de stabilizare întreprinse la fața locului, fetițele au fost transportate și predate la UPU Pediatrie Cluj Napoca”, au explicat reprezentanții Serviciului de Ambulanţă Bistriţa, scrie observator.tv.
Cele trei fetiţe au ajuns în stare gravă la spital, iar copila de 8 ani a fost intubată de medici, ea fiind în stare critică.