Fosta directoare a BNC Moinești, condamnată la șapte ani de închisoare într-un dosar de delapidare

Fosta directoare a BNC Moinești, condamnată la șapte ani de închisoare într-un dosar de delapidare

Fosta directoare a filialei BCR Moinești, Geta Dascălu, a primit, vineri, din partea unei instanțe a Tribunalului Județean Bacău, o pedeapsă de șapte ani de închisoare, în urma acuzațiilor formulate de procurori în proces pentru delapidare, cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, abuz în serviciu, constituire de grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informațional și fals în scrisuri, informează Agerpres.

Instanța i-a obligat pe inculpați să plătească sumele de 1.836.403,61 lei ș 107.967,5 euro, prejudiciul stabilit prin expertiză, la care se adăugă dobânzi și penalități de întârziere.â

Geta Dascălu este acuzată că, în perioada 2004-2008, când a deținut și funcția de director executiv al BCR Moinești, în complicitate cu alți angajați ai băncii și administratori de firme, a semnat în fals și a întocmit contracte de credite în baza unor acte false, prejudiciul fiind de aproape 2.000.000 de lei și peste 134.000 euro.

O altă acuzație este aceea că ar fi accesat fără drept conturile unor persoane și a retras ilegal bani, semnând în fals ordinele de plată în locul titularilor de conturi.

În acest caz, prejudiciul se ridică la 15.500 euro și 223.948 lei. “Îmi mențin declarația dată la urmărirea penală – a spus Geta Dascălu. În perioada 1995-2009 am lucrat la BCR Moinești, iar din 2003 am ocupat funcția de director executiv. Nu am avut complicitate cu ceilalți angajați. Eu verificam contractele și documentația aduse de Ciuraru Diana Izabela (consilier credite, inculpat în dosar, n.r.), puneam viza pe fiecare contract care venea la mapă și verificarea o făceam pentru fiecare contract. Nu am constatat niciodată că ar fi nereguli.

Era o activitate cu volum foarte mare. Nu am avut niciodată o înțelegere cu Ciuraru. Când a venit controlul de la BCR, ca urmare a unei reclamații, s-au constatat nereguli în aceste contracte. Neregulile îi aparțineau lui Ciuraru. Se eliberase o sumă de bani și se descoperise că cererea de credit era falsă. S-au făcut verificări și la alte contracte și s-au găsit nereguli la 20 de contracte întocmite de Ciuraru. Eu, când le-am verificat, nu mi-am putut da seama de aceste nereguli, că actele erau întocmite în fals.”