Fostul ministru Nicolae Bănicioiu, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită

Fostul ministru Nicolae Bănicioiu, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită
Foto: Facebook @ Nicolae Bănicioiu

Fostul ministru Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată de Direcția Națională de Anticorupție pentru trafic de influență și luare de mită, informează vineri DNA.

Alături de el a mai fost trimisă în judecată o persoană fizică, care este acuzată de complicitate la trafic de influență și complicitate la luare de mită, spun procurorii.

DNA, precizări despre dosarul în care Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și luare de mită

Potrivit procurorilor anticorupție, între 21 decembrie 2012 și 7 aprilie 2015, când era ministru al Tineretului și Sporturilor, iar apoi „în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție”, inculpatul Nicolae Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în cauză) și ulterior ar fi primit în numerar, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma totală de 1.292.122 lei. Banii reprezentau dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăți comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/institute.

În schimb, Nicolae Bănicioiu ar fi promis că își va exercita influența asupra ministrului sănătății de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, acte reprezentate de:

  • menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile,
  • sau numirea pe funcția de manager a acelor spitale publice/institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.

Procurorii susțin că inculpatul ar fi fost ajutat la comiterea acestei infracțiuni de trafic de influență de inculpata persoană fizică prin:

  • dobândirea de către aceasta a calității de asociat în cele două societăți comerciale, în condițiile în care titularul în fapt al părților sociale era inculpatul Bănicioiu Nicolae;
  • semnarea de către aceasta a unui număr de două dispoziții de plată prin casierie care atestau în mod nereal că inculpata ar fi primit suma de 1.292.122 lei, deși suma de bani s-a primit în numerar de inculpatul Bănicioiu Nicolae de la unul din cei doi martori;
  • asigurarea legăturii inculpatului Bănicioiu Nicolae cu firmele în care avea interese financiare.

Mai departe, DNA notează că Nicolae Bănicioiu, pe 15 aprilie 2015, în perioada în care ocupa funcția de ministru al sănătății, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție, ar fi primit indirect fără să i se cuvină, prin intermediul celeilalte persoane inculpate, de la cele două firme, suma totală de 1.805.942 lei reprezentată de dividende aferente anului 2014. Foloasele materiale ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu în calitate de ministru al sănătății, acte reprezentate de:

  • menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile, sau numirea pe funcția de manager la aceste spitale publice/institute a unor persoane apropiate celor doi;
  • aprobarea alocării de finanțare spitalelor publice/institutelor aflate în subordinea Ministerului Sănătății pentru efectuarea de achiziții aferente unor proceduri pe care firmele controlate de oamenii de afaceri le câștigaseră sau intenționau să le câștige.

„Totodată, în data de 06 iunie 2016, față de refuzul unuia din oamenii de afaceri de a-i mai distribui dividende aferente anului 2015, inculpatul, prin intermediul complicei ar fi transmis solicitarea sa, sub forma pretinderii de a primi dividende din două firme ale oamenilor de afaceri, complicea mai fiind la acel moment asociată doar în una dintre acestea. În anul 2018 ar fi fost încasată de către complice, de la una dintre cele două societăți, suma totală de 806.447 lei reprezentată de dividende aferente anului 2015”, mai menționează DNA.

În timpul urmăririi penale au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul București, a părților sociale deținute în societăți comerciale, dar și asupra sumelor de bani din conturi aparținând inculpatului Nicolae Bănicioiu, respectiv asupra unor sume de bani și acțiuni aparținând complicei persoană fizică.

„Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, a conchis DNA.