Fregata „Regina Maria”, la bordul căreia se află 110 persoane confirmate cu COVID-19, a revenit în Portul Constanţa

Fregata Regina Maria, la bordul căreia se află 110 persoane confirmate cu COVID-19, a revenit în Portul Constanţa
Foto: facebook.com/pg/USNavalForcesEuropeAfrica

Fregata ”Regina Maria”, pe care s-au infectat cu coronavirus 110 militari, s-a întors în Portul Constanța. Nava și-a încheiat mai devreme misiunea NATO din Marea Mediterană, așa cum a anunțat Ministerul Apărării încă de marți, 10 noiembrie.

Fregata „Regina Maria” a revenit la Constanța din cauza Covid-19

Fregata „Regina Maria”, la bordul căreia se află 110 persoane confirmate cu COVID-19, a acostat, vineri dimineaţa, în Portul Constanţa, urmând ca toţi militarii infectaţi să fie evaluaţi la Spitalul Militar Modular de Intervenţie şi Tratament din Constanţa, iar medicii vor decide dacă ei vor fi internaţi sau izolaţi la domiciliu.

„Nava a acostat vineri, 13 noiembrie, în portul militar Constanţa, după care a fost pusă în aplicare procedura operaţională pentru identificarea şi managementul persoanelor simptomatice/ asimptomatice sosite în ţară, elaborată de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Dintre cei 235 de membri ai echipajului prezenţi la bord, 110 persoane au fost confirmate cu infecţie SARS CoV-2, la testarea realizată luni, 9 noiembrie, în Turcia. În timpul marşului de întoarcere în ţară, nu au apărut probleme deosebite în starea de sănătate a militarilor de la bord, majoritatea dintre cei infectaţi fiind asimptomatici şi doar patru persoane cu simptome uşoare COVID-19 (tuse, subfebrilitate, pierderea gustului şi mirosului)”, se arată în comunicatul Forţelor Navale.

Autoritățile mai precizează că ceilalţi militari din echipajul navei, care au avut rezultat negativ la testarea RT-PCR pentru SARS CoV-2, dar au fost, pe timpul marşului spre România, în contact direct cu militarii confirmaţi COVID-19, vor intra în carantină instituţionalizată, urmând a fi retestaţi

Focar de COVID-19 la bordul Fregatei Regina Maria

Ministerul Apărării anunța marți că Fregata „Regina Maria” este nevoită să își încheie misiunea NATO din Marea Mediterană, mai devreme decât era planificat, având în vedere că un focar de coronavirus a fost depistat în rândul militarilor aflați la bord.

Nava participa, începând cu data de 27 octombrie, la o misiune de monitorizare a traficului naval din estul Mediteranei, în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Rezultatele analizelor primite marți au confirmat că un procent semnificativ de militari sunt infectați cu noul coronavirus.

Astfel, la nivelul conducerii Forțelor Navale Române a fost luată decizia de încheiere a participării fregatei la misiunile NATO din Marea Mediterana și întoarcerea în țară în scurt timp.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`