Fumul era de fapt PRAF. Circulația metroului, întreruptă din cauza unui NOR NEGRU. Explicația halucinantă a METROREX

Fumul era de fapt PRAF. Circulația metroului, întreruptă din cauza unui NOR NEGRU. Explicația halucinantă a METROREX

Metroul din București este un pericol public pentru călători din punct de vedere al calității aerului.

Haosul creat luni dimineață la stația Dristor s-a dovedit a fi creat din cauza prafului.

Oamenii și angajații Metrorex s-au speriat când norul negru s-a împrăștiat pe peron și au evacuat stația crezând că o garnitură de metrou a luat foc. (Detalii AICI)

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

“Metrorex informează publicul că astăzi,11 februarie a.c., în intervalul 08:00 – 08:20, trenurile de metrou au circulat cu întârzieri față de graficul normal de circulație. Într-unul din trenurile care circula pe Magistrala 1, în direcția Piața Unirii, mai mulți călători au anunțat o posibilă degajare de fum și au anunțat serviciul național de urgență apelând la 112. Trenul a fost oprit în stația Dristor 1 și călătorii au fost debarcați. Echipele Metrorex împreună cu echipele ISU au verificat starea tehnică a trenului. Astfel, nu s-a confirmat sesizarea de degajare de fum, fiind vorba despre o degajare de praf din cauza obturării temporare a unei supape de ventilație. Personalul Metrorex a acționat în scopul prevenirii oricăror eventuale pericole conform procedurilor in vigoare. Evenimentul sesizat a fost, însă, o alarmă falsă, siguranța călătorilor nu a fost pusă în pericol în niciun moment. Societatea respectă normele și prevederile în vigoare, iar măsurile luate sunt pentru a preveni orice tip de eveniment care ar putea avea impact asupra siguranței transportului călătorilor cu metroul.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`