George Șovu, scenaristul filmelor ”Declaraţie de dragoste” şi ”Liceenii”, a murit

Scriitorul George Șovu a murit la 29 august 2016, la vârsta de 85 de ani, anunță Agerpres. Slujba de înmormântare va avea loc joi, 1 septembrie 2016, la Cimitirul Mănăstirii Cernica, la ora 13.00.

George Nicolae Șovu, cunoscut romancier, autor de proză scurtă, scenarist, autor de manuale de limba și literatura română, s-a născut la 30 ianuarie 1931, comuna Țițești, județul Argeș. A urmat cursurile Școlii Normale ''Carol I'' din Câmpulung-Muscel (1944-1951) și apoi pe cele ale Facultății de Limba și Literatura Română din cadrul Universității ''Alexandru Ioan Cuza'' din Iași (1951-1955), absolvind ca șef de promoție.

Conform Wikipedia, în perioada 1955-1961 a fost redactor și secretar de redacție la Agenția Româna de Presă din București. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul nr. 39 din București, unde mai târziu a îndeplinit și funcția de director. A deținut o lungă perioadă (1974-1991) funcția de inspector de limba și literatura română la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, predând în același timp la Colegiul Național ''Gheorghe Lazăr'' din București.

A scris romane de dragoste mai ales inspirate din lumea adolescenților.

Succesul seriei de filme ''Liceenii'' se datorează în mare parte implicării lui George Șovu ca scenarist. Primul scenariu de film a fost pentru ''Declarație de dragoste'' (1985), în regia lui Nicolae Corjos. Au urmat ''Liceenii'' (1987), ''Extemporal la dirigenție'' (tot 1987), ''Liceenii Rock'N'Roll'' (1992), ''Liceenii în alertă'' (1993) — regia Mircea Plângau, conceput ca film polițist.

Între scrierile publicate se numără: ''Cadența generației'' (1974), ''Scrisori de acreditare'' (1976), ''ABC — Capitala țării mele'' (1976), ''Spiru Haret'' (1976), ''Declarație de dragoste'' (1978), ''Jarul din palmă'' (1979), ''Răspuns la post-restant'' (1981), ''Dragul nostru Alex…'' (1981), ''O vară de dor'' (1983), ''Liliac alb în ianuarie'' (1984), ''Dans în foișor'' (1984), ''Fascinații'' (1985), ''Furtuna de mai'' (1985), ''Tandrețe'' (1986), ''Extemporal la dirigenție'' (1987), ''Dimineața iubirii'' (1987), ''Ochii timpului'' (1988), ''Întâlnire-n oglindă'' (1989), ''Căpitanul Rox'' (1991), ''Liceenii'' (1992), ''Liceenii în alertă (1993), ''Dialog tainic'' (2000), ''Misterele din vila părăsită'' (2005), ''Iubirea e mereu regină'' (2006), "Picătura de viață" (2007), ''Romanticii'' (2009), ''Lumina neuitării'' (2010), ''Rugăciunea unui înger'' (2012), ''Cântecul destinului'' (2012), ''O iubire care nu moare'' (2013).

Tags:
Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)