Ghinion în lanț în centrul Piteştiului: Doi muncitori au spart o conductă de gaze de două ori în două zile şi în acelaşi loc

Mai mulţi muncitori care lucrează la demolarea unei clădiri din centrul Piteştiului au spart o ţeavă de gaze de două ori în două zile. Din acest motiv, a fost necesară intervenția pompierilor, reprezentanţilor firmei de distribuţie gaze, dar şi de un echipaj de poliţie în zonă, potrivit Mediafax.

„Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit, miercuri, în municipiul Piteşti, pe strada Victoriei, pentru a asigura măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor la o conductă de gaze avariată în urma unor lucrări de demolare a unei construcţii.

Azi, am fost solicitaţi pentru a asigura măsuri de prevenire în aceeaşi zonă, din acelaşi motiv. Nu există victime şi nici pericol de explozie. Colegii de la Gaze au intervenit pentru remedierea situaţiei", a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Mai mult, și șoferii au fost afectați deneatenția muncitorilor, deoarece traficul a fost îngreunat.

„Ieri dimineţă, muncitorii încercând să ridice blocurile din beton, mi-au lovit gardul şi au spart şi ţeava de gaze, care era pusă aerian de-a lungul gardului. Astfel, că de ieri nu avem gaze. (…). De parcă nu era suficient, azi au spart altă din nou conducta de gaze. Mirosea în casă de am crezut că murim cu toţii.

Am scos copiii în picioarele goale şi i-am dus la bunici. Au venit pompierii, au împrejmuit zona. Lucrările continuă în baza unei înţelegeri tacite cu reprezentanţii autorităţilor pe motiv că mâine expiră autorizaţia de demolare. La noi totul e alb, de parcă e iarnă", a declarat Suzana Popa, una dintre localnicele afectate de lucrările de demolare care se execută în zonă.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)