Grija excesivă pentru sănătate poate accelera îmbătrânirea. Iată ce arată un studiu

Grija excesivă pentru sănătate poate accelera îmbătrânirea. Iată ce arată un studiu

Anxietatea legată de sănătate nu afectează doar starea psihică, ci poate influența și ritmul biologic de îmbătrânire. Cercetătorii avertizează că stresul cronic provoacă modificări la nivel molecular care fac organismul să îmbătrânească mai repede.

Ce spun cercetătorii despre anxietatea legată de sănătate

Toți ne facem griji pentru starea noastră de sănătate, mai ales când apar simptome neobișnuite. Însă, potrivit unui studiu, dacă această grijă devine constantă și dominantă în gândirea noastră, ea poate accelera procesul de îmbătrânire, scrie Adevărul.

Studiul, condus de Mariana Rodrigues de la NYU School of Global Public Health, a analizat sănătatea pe termen lung a 726 de femei din Statele Unite. Participantele au oferit probe de sânge și au completat formulare referitoare la starea lor psihologică. Rezultatele au arătat că anxietatea legată de sănătate este asociată cu un ritm mai rapid al îmbătrânirii biologice.

Ce este „ceasul epigenetic” și cum măsoară îmbătrânirea

Specialiștii diferențiază între vârsta cronologică și cea biologică. Ritmul de îmbătrânire al organismului nu este același pentru fiecare persoană, iar pentru a-l evalua se analizează modificările chimice care influențează activitatea genelor: epigenomul.

Astfel, au fost dezvoltate „ceasurile epigenetice”, care estimează vârsta biologică și ritmul de îmbătrânire. Experții au observat că stresul psihologic poate accelera acest ceas biologic, iar anxietatea legată de sănătate are efecte similare, provocând inflamații în organism care contribuie la îmbătrânire.

Importanța stilului de viață

Echipa de cercetători a constatat că efectul anxietății se reduce atunci când se iau în calcul factori precum fumatul, consumul de alcool și indicele de masă corporală. Astfel, stilul de viață joacă un rol esențial în modul în care organismul răspunde la stres.

Teama constantă de boală poate avea efecte biologice vizibile, dar gestionarea stresului și adoptarea unui stil de viață sănătos pot reduce impactul asupra ritmului de îmbătrânire. Specialiștii subliniază că sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mai exact cât de mult afectează anxietatea sănătatea organismului.

Tags: