Guvernul a adoptat OUG-ul prin care peste 326.000 de angajaţi din învăţământ vor beneficia de primă anuală netă. Ce valoare va avea aceasta

Guvernul a adoptat OUG-ul prin care peste 326.000 de angajaţi din învăţământ vor beneficia de primă anuală netă. Ce valoare va avea aceasta
Sursa foto: Guvernul României

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile a fost adoptată, vineri, conform știripesurse.ro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat că este vorba despre „peste 326.000 de angajaţi din învăţământ care vor beneficia de această primă anuală netă în cuantum de 1.500 lei pentru cadrele didactice şi de 500 lei pentru personalul administrativ din educaţiei”, a declarat Mihai Constantin,

„A fost adoptată ordonanţa de urgenţă cu privire la primele anuale pentru cadrele didactice şi nedidactice din educaţie. S-a început, de asemenea, distribuirea şi alimentarea cardurilor, iar acest proces este menit să se închidă în următoarele şapte zile. Este vorba de peste 326.000 de angajaţi din învăţământ care vor beneficia de această primă anuală netă în cuantum de 1.500 lei pentru cadrele didactice şi de 500 lei pentru personalul administrativ din educaţiei”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

Mihai Constantin a mai spus că este vorba despre „aşa-numită primă de carieră profesională care se acordă începând din acest an şcolar şi este prevăzută pentru o perioadă de 4 ani”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`