În ce dată va cânta trupa Depeche Mode, în România, anul viitor și când se pun biletele în vânzare

În ce dată va cânta trupa Depeche Mode, în România, anul viitor și când se pun biletele în vânzare

Cei de la Depeche Mode revin la Bucuresti pe 26 iulie pe Arena Nationala. Concertul face parte din turneul mondial “Memento Mori” și va avea loc la Arena Națională.

Biletele vor fi disponibile începând de vineri, 7 octombrie, ora 10:00

Depeche Mode, incluși în 2020 pe lista “Rock & Roll Hall of Fame”, au anunțat pe 4 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Berlin, lansarea unui nou album, urmată de un turneu mondial. Cel de-al cinsprezecelea album de studio Depeche Mode va purta numele de “Memento Mori’’ și se va lansa în primăvara lui 2023.

Discutând despre Memento Mori, Martin Gore a declarat: “Am început lucrul pentru acest proiect la debutul pandemiei, iar temele materialului sunt direct inspirate din acea perioadă. După pierderea lui Fletch, am decis să continuăm, fiind convinși că el asta și-ar fi dorit, iar acest lucru nu a făcut decât să confere proiectului o semnificație aparte”.

“Lui Fletch i-ar fi plăcut la nebunie acest album. Suntem nerăbdători să împărtășim acest material cu voi și de abia așteptăm să vi-l prezentăm live în concertele de anul viitor” – a adăugat Dave Gahan.

Turneul Memento Mori va fi cel de-al 19-lea turneu Depeche Mode și primul după mai bine de cinci ani. Cel mai recent și cel mai indelungat turneu Depeche Mode – “Global Spirit Tour” (2017-2018) – peste 130 de concerte – a adus trupa în fața a peste 3 milioane de fani, atât în Europa, cât și în America de Nord.

Printre țările norocoase s-a aflat și România, cu un show live la Cluj-Napoca, organizat de Emagic in 2017, la Cluj Arena.