Încă un mesaj RO-Alert emis pentru cetățenii din zona de nord a județului Tulcea. Ar putea cădea obiecte din spațiul aerian

Încă un mesaj RO-Alert emis pentru cetățenii din zona de nord a județului Tulcea. Ar putea cădea obiecte din spațiul aerian

Încă un mesaj RO-Alert a fost emis pentru cetățenii din zona de nord a județului Tulcea, referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Este pentru a doua noapte consecutiv când aceștia primesc o astfel de avertizare în contextul războiului din Ucraina.

Nou mesaj RO-Alert emis în Tulcea, referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din aer

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:20, un mesaj de tip RO-Alert pentru cetățenii din zona de nord a județului Tulcea, referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniţei cu Ucraina.

„Menţionăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare!”, a anunţat joi dimineaţă ISU Tulcea, potrivit Agerpres.

Cetățenii sunt rugați să nu intre în panică și să urmeze indicațiile și sfaturile din mesajul RO-Alert. În cazul în care aceștia nu se simt în siguranță sau au nevoie de ajutor, pot să apeleze oricând la numărul unic de urgență 112.

„Facem precizarea că nu teritoriul ţării noastre este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar aceste mesaje sunt transmise pentru a informa populaţia cu privire la faptul ca există posibilitatea ca pe teritoriul României să cadă obiecte provenite în urma distrugerii unor aparate de zbor fără pilot”, au mai transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Deși au fost observate mai multe drone care se apropiau de graniță, nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost