Un incendiu a izbucnit joi într-o gospodărie din localitatea Burla, județul Suceava, astfel că o persoană a murit și alte trei au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.
La fața locului au intervenit pompieri militari și civili cu cinci autospeciale de stingere, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava. Când au sosit salvatorii, flăcările se manifestau la o locuință, dar și la o serie de anexe din vecinătate.
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pe durata intervenției, iar una dintre ele a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.
O femeie în vârstă de 68 de ani cu afecțiuni preexistente a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, dar a intrat în stop cardiorespirator și, în pofida manevrelor de resuscitare, a fost declarată decedată după aproximativ o oră.
Alte două persoane au refuzat să fie transportate la spital.
Pompierii lucrează la lichidarea focarelor ascunse și la îndepărtarea efectelor negative pe care le-a generat incendiul.
Autoritățile urmează să stabilească și cauza probabilă a incendiului.