Incendiu puternic la un hotel de patru stele din Ploieşti. Flăcările ar fi pornit de la instalaţia unor panouri fotovoltaice

Incendiu puternic la un hotel de patru stele din Ploieşti. Flăcările ar fi pornit de la instalaţia unor panouri fotovoltaice
Sursa foto: Profimedia

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de luni spre marți la un hotel de patru stele din Ploiești. Din primele date, incendiul ar fi pornit de la instalaţia unor panouri fotovoltaice.

Flăcările au cuprins iniţial acoperişul hotelului de patru stele şi s-au întins imediat pe o suprafaţă de peste 700 de metri pătraţi.

Cele aproape 50 de persoane cazate în hotel au fost evacuate de urgenţă.

„Stăteam în hotel liniştit şi colegul meu a venit şi a bătut la uşă. Eu aveam căştile şi nu auzeam alarma că aveam muzica tare şi colegul a zis să-mi iau toate lucrurile şi să ies afară. Eu mi-am luat doar documentele”, a spus un tânăr care era cazat în hotel.

„Ne-am lămurit în momentul ăsta pare că sunt 38 de persoane. Ca să înţelegeţi la etajul 1 dormea cineva tun, a trebuit să îl trezim şi mergem către zona de administraţie petru faptul că este clar că trebuie să îi luăm de aici”, a spus Andrei Volosevici, primarul din Ploieşti, potrivit Antena3.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`