INSP: 676 de cazuri de infectare cu variante ale SARS-CoV-2 ce determină îngrijorare. Au fost confirmate 27 de decese, toate asociate cu varianta britanică

INSP: 676 de cazuri de infectare cu variante ale SARS-CoV-2 ce determină îngrijorare. Au fost confirmate 27 de decese, toate asociate cu varianta britanică
foto simbol: Hepta.ro / Sputnik / Iliya Pitalev

Institutul Național de Sănătate Publică a informat că, până la data de 4 aprilie 2021, la INSP-CNSCBT au fost raportate 1.178 de secvențieri, fiind astfel confirmate 676 de cazuri de infectare cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare.

Rezultatele au fost raportate de cinci laboratoare: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, MedLife, Unversitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, respectiv Institutul de Virusologie „Ștefan S. Nicolau”.

676 de cazuri de infectare cu variante ale SARS-CoV-2 ce determină îngrijorare, informează INSP

Mai exact, este vorba despre 670 de cazuri de infectare cu varianta britanică a coronavirusului, patru cu cea sud-africană (B.1.351), respectiv două cu cea braziliană (P.1).

Datele oficiale arată că, tot până la 4 aprilie, au fost confirmate 27 de decese în rândul persoanelor infectate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, toate cu cea britanică.

Potrivit INSP, „cazul nou confirmat cu varianta sud-africană B.1.351 este o femeie în vârstă de 69 de ani, având județ de infectare Vâlcea”, și „nu a fost identificată nicio legătură epidemiologică”.

Totodată, INSP a mai precizat că „unul din cazurile având județ de infectare Suceava a fost confirmat cu linia genetică B.1.1.7 la care a fost depistată mutația E484K”.

„Mutația E484K nu reprezintă ea însăși o nouă variantă, ci este o mutație care a fost identificată inițial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) și, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutația se află în proteina spike și pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului și, posibil asupra eficacității vaccinale, în sensul scăderii acesteia”, se mai arată în comunicatul INSP.

La nivel general, până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 993.613 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul comunicat joi de autorități. Un număr de890.528 de pacienți au fost declarați vindecați, iar24.733 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`