Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit în “Gândul de sâmbătă”, de pe blogul personal, despre primele alegeri parlamentare din România, care au avut loc pe 19 decembrie 1946, după o pauză de aproape zece ani.
"Pe 19 decembrie 1946 aveau loc în România postbelică primele alegeri parlamentare după o pauză de aproape zece ani ( ultimele alegeri democratice se desfășuraseră la 20 decembrie 1937, după care a urmat dictatura regală).
Acceptate de URSS după încheierea Grevei Regale, alegerile din 1946 au stat sub semnul bătăliei pe viață și pe moarte duse de Opoziția întruchipată de PNȚ, PNL și PSD- Titel Petrescu împotriva Puterii comuniste, întruchipate de Blocul Partidelor Democrate, condus de PCR.
Atît campania electorală, cît și alegerile au fost puternic influențate de prezența Armatei Roșii pe teritoriul României și, evident, de presiunile extraordinare exercitate de Uniunea Sovietică, pentru noi deja Putere colonială.
În acest context, pe 7 noiembrie 1946, cu 12 zile înaintea alegerilor, în toiul campaniei electorale, marcate de abuzuri revoltătoare ale Puterii comuniste, sprijinite de Moscova, Regele Mihai participă și toastează la Recepția dată de Ambasada URSS cu prilejul aniversării Marii Revoluții din Octombrie.
Gestul Majestății Sale a fost primit de Opoziția de la vremea respectivă cu surprindere, deoarece, prezența alături de membrii Guvernului dr. Petru Groza, la Recepția dată de Puterea care-i sprijinea pe comuniști, trecea drept o binecuvîntare a ocupantului sovietic și prin asta a BPD, adversarul electoral al PNȚ, PNL și PSD- Titel Petrescu.”, a spus Cristoiu.