Ion Cristoiu, despre gestul Alinei Petre de a da presei cele două denunțuri: „De regulă, un denunțător o face discret”

Ion Cristoiu, despre gestul Alinei Petre de a da presei cele două denunțuri: „De regulă, un denunțător o face discret”

Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul personal despre scandalul în care este implicată Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu.

„Alina Petre n-are încă notorietatea în stare de a da un nume unui Tărăboi mediatic”, a scris Cristoiu, precizând că „după ieșirea de la DNA, unde a depus două denunțuri, denunțătorea a ținut o conferință de presă unde a distribuit textul denunțului”.

„De regulă, un denunțător o face discret. Dacă ține să se știe, se rezumă la a anunța opinia publică înainte de a ajunge la DNA sau după ce-a fost la DNA”, a mai precizat Cristoiu.

Gestul Alinei Petre de a da presei cele două denunțuri e unic în postdecembrism.

Întrebată despre atitudinea Alinei Petre, Șefa DNA Laura Kovesi a precizat că „persoana despre care vorbiți s-a prezentat la DNA. A fost filmată intrând și ieșind din DNA și cu acea ocazie a dat lămuriri presei ce a făcut la DNA”.

În ceea ce privește publicarea către presă a denunțurilor, Laura Kovesi a afirmat că „Aceasta decide fiecare persoană care face plângere. Nu este prima dată când o persoană face plângere după care anunță public că a făcut o plângere. Mai sunt și jurnaliști care au făcut acest lucru, dar prefer să nu le dau eu numele. Mai sunt și oameni politici care au făcut acest lucru”.

„Noi am prefera că aceste lucruri să nu se anunțe public pentru a putea păstra confidențialitatea anchetei”, a mai menționat Codruța Kovesi.

Cu toate acestea, Alina Petre o contrazice pe Codruța Kovesi, declarând că procurorii au sfătuit-o să vorbească presei.