Ion Petrescu: Este tot mai probabil să se ajungă la o decizie privind înființarea unor patrule NATO care să ferească navele încărcate cu cereale de atacuri în Marea Neagră (VIDEO)

Ion Petrescu: Este tot mai probabil să se ajungă la o decizie privind înființarea unor patrule NATO care să ferească navele încărcate cu cereale de atacuri în Marea Neagră (VIDEO)
Col. (r) Ion Petrescu, analist militar. Foto: captură B1 TV

Este tot mai probabil ca la nivelul Consiliului Nord-Atlantic să se ajungă la o decizie privind înființarea unor patrule NATO, atât navale, cât și aeriene, care să ferească navele încărcate cu cereale de atacuri în Marea Neagră din partea unor terțe nave, a declarat col. (r) Ion Petrescu, analist militar, miercuri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Ion Petrescu, pe B1 TV, despre situația de la Marea Neagră

„Poziția Kievului este o reflectare în oglindă a amenințărilor anterioare ale Moscovei. Nimic din afirmațiile Kievului nu a fost omis de către cei care conduc astăzi Federația Rusă. Numai că situația în Marea Neagră nu va rămâne așa, deoarece este tot mai probabil ca la nivelul Consiliului Nord-Atlantic să se ajungă la o decizie privind înființarea unor patrule ale NATO, atât navale, cât și aeriene, care să ferească navele încărcate cu cereale de atacuri din partea unor terțe nave, care ar avea posibilitatea să le scufunde”, a declarat Ion Petrescu.

„Președintele Erdogan este îngrijorat de faptul că prezența unor asemenea nave ale NATO și zborurile unor avioane ale Alianței Nord-Atlantice, care ar fi dislocate în Bulgaria și România, ar putea diminua – și acesta este adevărul – forța de intervenție a forțelor navale turce și a forțelor aeriene turce. Vom vedea la ce se va ajunge”, a adăugat analistul militar.

„Cert e că și președintele Putin, când se va întâlni în luna august la Ankara cu președintele Erdogan, trebuie să vină cu o poziție diplomată – și Rusia este prima interesată să se găsească un compromis, deoarece și navele rusești au beneficiat de acordul privind transportul cerealelor din nordul Mării Negre către continentul african, unde sunt foarte multe țări dependente de producția de cereale de pe câmpurile Ucrainei și cele ale Federației Ruse”, a explicat el.