Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu a fost adus joi dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a asista la noi percheziții informatice în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție, informează B1 TV.
Este vorba despre o procedură obișnuită în astfel de cazuri. De altfel, Herțanu a ajuns la DNA și cu o zi în urmă, împreună cu Vladimir Ciorbă și Liviu Munteanu, unde a asistat la o procedură similară.
Iulian Herțanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 18 februarie, în dosarul privind fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group.
Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Iulian Cristian Herţanu, administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, Vladimir Ciorbă şi Mihai Marian Coman au constituit un grup infracţional pentru a-şi adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene.
În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să primească contractul, să obţină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.