Jandarmul din Cluj care a încercat să se sinucidă a ieșit din operație și se află în afara oricărui pericol

Jandarmul din Cluj care a încercat să se sinucidă a ieșit din operație și se află în afara oricărui pericol

Jandarmul care a încercat să-și ia viața, joi, în sediul Grupării de Jandarmi din Cluj-Napoca, prin tăieturi la gât, a ieșit din operație și se află în afara oricărui pericol.

Bărbatul, căruia i-a fost necesară suturarea unei artere, va fi anchetat de Parchetul Militar în urma acțiunilor sale.

Tânărul, în vârstă de 36 de ani, a fost dus la spital, joi dimineață, prezentând mai multe plăgi pe care și le-a făcut singur cu un cuțit.

„A fost atinsă şi o arteră, care trebuia suturată şi, cum la noi se fac astfel de operaţii, a fost adus la institut în vederea intervenţiei chirugicale. După operaţie, bărbatul este în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol. Rămâne internat la secţia de Terapie Intensivă”, a spus Tudor Simionescu, managerul spitalului unde a fost operat, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, bărbatul ar fi lucrat pe timp de noapte, dimineață nemaifiind în serviciu. În luna aprilie, jandarmul a fost evaluat psihologic și fusese declarat apt.