Kovesi, despre ordonanţa de modificare a codurilor penale: Am crezut că au greşit televiziunile când au dat Breaking News

Kovesi, despre ordonanţa de modificare a codurilor penale: Am crezut că au greşit televiziunile când au dat Breaking News

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, marţi seară, că a fost surprinsă de faptul că Executivul a adoptat Ordonanța de Urgență privind modificarea codurilor penale, precizând că a crezut, iniţial, că jurnaliştii au înţeles greşit informația. Șefa DNA a spus că a aflat despre decizia Guvernului chiar în timp ce redacta un punct de vedere asupra actului normativ, informează News.ro.

Kovesi a declarat, într-un interviu pentru Radio România Actualități, că se afla la birou atunci când a primit un e-mail prin care i se solicita un punct de vedere asupra proiectului de ordonanţă privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală

"L-am primit seara târziu şi prima reacţie când am văzut modificările a fost să spun că este foarte grav. Am văzut termenul pentru trimiterea unui punct de vedere al DNA, era 9 dimineaţa a doua zi", a spus Kovesi.

"În timp ce scriam cu alţi doi colegi, un alt coleg ne-a spus: «Uitaţi-vă la televizor». Am văzut titlul «Breaking News: Ordonanţa privind modificarea codurilor a fost adoptată». Am crezut că jurnalistul nu a înţeles corect. Am schimbat postul şi am constatat că, într-adevăr, ordonanţa fusese adoptată", a adăugat șefa DNA.