Luna ar putea fi „mai bătrână cu 40 de milioane de ani” decât se credea până acum, spun cercetătorii

Luna ar putea fi „mai bătrână cu 40 de milioane de ani” decât se credea până acum, spun cercetătorii
Image by Robert Karkowski from Pixabay

A strălucit deasupra dinozaurilor, a inspirat cei mai mari poeți și a fost explorată de astronauți îndrăzneți. Dar momentul în care a apărut luna a fost mereu un prilej de dezbatere. Acum, cercetătorii spun că au răspunsul, dezvăluind că satelitul Pământului este cu 40 de milioane de ani mai vechi decât se credea anterior.

Satelitul nostru pare să aibă o vechime de cel puțin 4,46 miliarde de ani

Oamenii de știință au făcut descoperirea studiind cristalele din praful lunar care a fost adus pe Pământ în 1972, ca parte a misiunii Apollo 17 – ultima dată când astronauții au pus piciorul pe Lună.

La aproximativ 100 de ani de la formarea sistemului solar, când planetele se formaseră deja, se crede că un corp de mărimea lui Marte a lovit Pământul, aruncând o masă mare de material care în cele din urmă a devenit ceea ce știm în prezent sub numele de Lună.

Energia implicată în impact a însemnat că suprafața sa a fost inițial topită, dar pe măsură ce oceanul de magmă lunară s-a răcit, materialul s-a solidificat.

În mod crucial, se crede că cristalele analizate în studiu s-au format în timpul acestui proces de răcire, ceea ce înseamnă că compoziția lor oferă cercetătorilor șansa de a le sonda vârsta și, prin urmare, vârsta Lunii în sine.

Unele analize ale materialelor lunare au sugerat că luna are o vechime de aproximativ 4,42 miliarde de ani, dar cercetările recente făcute cu ajutorul cristalelor au sugerat că ea ar putea fi și mai bătrână.

Rezultatul, scrie echipa în jurnalul Geochemical Perspectives Letters, arată că cristalele și, prin urmare, satelitul nostru, par să aibă o vechime de cel puțin 4,46 miliarde de ani.