Turiștii care au venit pe litoralul românesc cu gândul să se relaxase trebuie să se asigure că au baterie la telefoane și că nu au nevoie de nimic care funcționează cu ajutorul curentului electric. Joi, 10 iulie, preț de câteva ore, mai multe localități de la malul mării, inclusiv stațiuni importante, vor rămâne fără energie electrică ca urmare a efectuării unor lucrări.
Anunțul a fost făcut de Rețele Electrice România, compania care gestionează rețeaua de distribuție a energiei în regiune. Aceasta a precizat că întreruperile vor fi limitate „la strictul necesar” pentru a minimiza pe cât posibil neplăcerile produse clienților, dar că lucrările sunt necesare pentru mentenanța și modernizarea infrastructurii electrice.
Lucrările vor avea loc atât stațiuni turistice populare, cât și cartiere din orașul Constanța, potrivit companiei, citată de Gândul.
Rețele Electrice România și-a prezentat scuzele pentru disconfortul produs, insistând totodată pe necesitatea realizării lucrărilor pentru o funcționare sigură și stabilă a rețelei.
„Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, au transmis oficialii companiei într-un comunicat de presă.