Managerul Spitalului „Victor Babeş”: Secția de copii e plină/ Se internează și câte 10 cazuri pe zi

Managerul Spitalului „Victor Babeş”: Secția de copii e plină/ Se internează și câte 10 cazuri pe zi
Foto: Inquam Photos / Virgil Sionescu

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Capitală, Simin Aysel Florescu, a afirmat, marţi seară, că aproape toate paturile sunt ocupate şi a precizat că secţia de copii este plină, în special cu cazuri de rujeolă, gripă și Covid.

Personalul medical e tot mai puțin

Simin Aysel Florescu a spus, marţi, la Medika TV, care este situaţia cazurilor în unitatea sanitară pe care o conduce. „Incredibil de multe cazuri se internează în fiecare zi, cred că zece cazuri.

Devine din ce în ce mai greu să poţi să izolezi pacienţii în aceste condiţii unii de ceilalţi, pentru că evident că nu poţi să aşezi un bolnav cu un tip de afecţiune lângă un bolnav cu o altă boală contagioasă.

Aşa că ne luptăm să acomodăm toţi pacienţii, să le oferim un maximum de suport medical, în condiţiile în care noi suntem din ce în ce mai puţini şi în special personalul medical mediu”, a declarat Simin Aysel Florescu, citată de Digi24.

Există și cazuri care trebuie neapărat să fie izolate

Lucrurile se complică în cazul pacienţilor infectaţi simultan cu mai multe tipuri de germeni. „De exemplu, este vorba de pacienţii cu gripă sau cu COVID sau cu rujeolă pe care trebuie evident să îi separi, ori singuri, ori împreună cu pacienţi care au aceeaşi patologie. Nu poţi să combini gripa cu infecţia Sars-Cov-2 şi cu rujeola.

Pe de altă parte, vorbim de pacienţi care sunt infectaţi sau colonizaţi cu germeni de diverse tipuri. Vorbim de microbi în acest caz nu numai de virusuri, cum am spus până acum, şi germeni care sunt multi-rezistenţi. Acei pacienţi trebuie izolaţi practic singuri.

Aşa că este o dublă provocare, pe lângă numărul mare de cazuri, şi existenţa acestor cazuri care trebuie izolate, fiecare în altă parte, reprezintă într-adevăr o problemă din ce în ce mai stringentă”, a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”.
.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)