Școala a început din nou cu stângul în România. Mai multe manuale lipsesc pentru clasele a I-a, a II-a și a VI-a, deși școala a început de mai bine de o săptămână.
Problemele vizează manualele de Comunicare în Limba Română pentru clasa a II-a și cele de Matematică pentru clasa a VI-a. Secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru spune că acestea vor ajunge în școli până la finalul acestei săptămâni, adică la aproximativ două săptămâni de când a început anul școlar 2023-2024.
În cazul manualelor de Matematică și Explorarea Mediului, pentru clasele I-a și a II-a, secretarul de stat spune că termenul este finalul lunii septembrie, scrie Agerpres.
„Au rămas patru titluri care nu au ajuns pe data de 11 septembrie în şcoli. Este vorba despre manualul de Comunicare în Limba Română clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a a căror distribuţie s-a finalizat în această săptămână. Deci, practic, ieri a fost termenul de livrare a acestor manuale în depozitele Inspectoratelor şcolare urmând ca în această săptămână şi aceste două manuale să ajungă în posesia elevilor.
Mai sunt încă două titluri, respectiv Matematică şi Explorarea Mediului pentru clasa I şi clasa a II-a, acolo unde s-au înregistrat contestaţii din partea unor edituri participante la licitaţie. S-au întârziat procedurile contractante. Pentru aceste două manuale ieri s-a încheiat perioada de lansare a comenzilor de către unităţile de învăţământ. Astăzi se vor centraliza comenzile şi se vor întocmi contractele cu editurile, urmând ca aceste manuale să ajungă în posesia elevilor până la finalul lunii septembrie”, a explicat secretarul de stat.