Oraşele germane au dreptul să interzică circulaţia autovehiculelor diesel vechi, pentru a aduce nivelul de poluare a aerului în conformitate cu normele Uniunii Europene.
Germania a făcut un prim pas spre interzicerea maşinilor diesel, când a permis grupurilor de mediu să dea în judecată oraşele care nu reuşesc să impună normele europene privind aerul curat.
„Astfel de restricţii nu merg dincolo de alte interdicţii care sunt justificate de legislaţia rutieră şi pe care automobiliştii trebuie să le accepte“, potrivit instanţei. Producătorii de automobile din Europa au investit foarte mult în motoarele diesel, care produc mai puţin din carbonul care provoacă încălzirea globală comparativ cu benzina, dar eliberează în atmosferă mai mulţi poluanţi vinovaţi de declanşarea anumitor boli. Măsura Germaniei de a permite oraşelor să interzică accesul maşinilor diesel pe străzi ar putea avea implicaţii mari pentru viitorul industriei auto, remarcă Reuters, conform adevărul.ro.
Interdicţiile imediate privind circulaţia maşinilor pe principalele străzi din oraşe ar fi legitime şi ar putea afecta toate modelele, cu excepţia celor care respectă cele mai recente standarde Euro-6 privind emisiile (maşinile fabricate după 2014).
ROMÂNIA, ÎN LACRIMI: FLORIN PIERSIC JR., MESAJ DESPRE MOARTEA TATĂLUI SĂU …E EXTREM DE DUREROS
Pentru zonele metropolitane mai mari, care cuprind mai multe drumuri principale şi străzi laterale, tribunalul a recomandat o implementare treptată a interdicţiilor, începând cu automobilele diesel mai vechi care îndeplinesc standardele de emisii Euro-4 (care a fost înlocuit cu Euro-5 începând cu 2009). În al doilea cel mai populat oraş din Germania, Hamburg, au început să apară încă de miercuri semne privind interzicerea autovehiculelor diesel, autorităţile locale aşteptându-se ca restricţiile să înceapă să intre în vigoare la sfârşitul acestei luni.
Tribunalul din Leipzig a decis, în februarie, că vehiculele Euro-5 nu ar trebui să fie interzise până la 1 septembrie 2019. De asemenea, ar trebui să se aplice excepţii în cazul comercianţilor şi a unor rezidenţi, recomandă instanţa.