Ministerul Educaţiei a anunțat, marți seară, că 11 unităţi de învăţământ din judeţele Brăila, Iaşi, Neamţ vor avea cursurile suspendate și miercuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Instituția a transmis că a fost organizată o videoconferință cu ministrul Ligia Deca (PNL), secretarul de stat Ionel Florian Lixandru şi inspectorii şcolari generali pe acest subiect.
Urmare a actualizărilor primite din teritoriu, decizia a fost de a fi reluate cursurile în majoritatea școlilor care au fost închise azi.
Totuși, rămân închise 11 școli din trei județe:
„Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online. În cazul în care nu este posibilă desfășurarea online a activităților, acestea vor fi recuperate într-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ”, a transmis ministrul Educației, Ligia Deca.